Feline

Istoria pisicii

Pisica 

face parte din ordinul Carnivora, familiaFelidae

e singurul animal care a reusit sa-l imblanzeasca pe om si sa intretina cu el relatii de mare intimitate. De aceea, romancierul Theophile Gautier o descrie, in secolul al XIX-lea, ca ,,un animal filosofic, prieten al ordinii si curateniei (care) vrea sa fie prietenul nostru, dar nu sclavul nostru". Independenta, rezerva, pudoarea, demnitatea sunt caracteristicile acestei mici feline care este si un vanator iscusit. Mai putin comunicativa decat cainele, dar iubitoare si fidela ca si el, pisica stie sa-si exprime starile sufletesti si sa-si recunoasca stapanul. Istoria pisicii ramane o enigma: nu se stie de unde vine ea si nici de cand traieste in casa oamenilor, nici de ce Occidentul a primit-o si a tratat-o atat de rau pana in epoca moderna si nici nu stim de unde ii vine numele. Se pare ca din Africa, unde se numea kadista in nubiana. Grecii o numeau kattossau katta, latinii o numeau catus, de unde vin gata in spaniola, gatto in italiana, cat in engleza, katze in germana, kot in poloneza sichat in franceza. Cat despre pussy, aceasta este transcrierea - in limba engleza - de la Pascht sau Bastet, zeita-pisica din Egiptul antic.

In Antichitatea egipteana (de la 4000 i. Hr. la 100 i.Hr.) pisica a cunoscut epoca sa de glorie, caci prindea sobolani, mari devoratori de grane, si vana serpi, numerosi pe malurile Nilului. Era admirata pentru frumusetea ei si temuta pentru calitatile sale ,,magice", care nu erau altele decat proprietatea pupilelor de a se retracta la lumina Lunii si a Soarelui. Pisica a fost identificata cu Bastet, zeita fecunditatii. Pisica era atat de venerata de egipteni, incat, la moartea ei, toata familia isi radea sprancenele in semn de doliu, in caz de incendiu era salvata mai intai pisica si, daca pierea in flacari, familia supravietuitoare se ungea cu funingine si isi marturisea pacatele pe strazile orasului. A omori o pisica, chiar si fara voie, era o crima, de cele mai multe ori pedepsita cu moartea: vinovatul era lapidat de popor. Exportate fraudulos din Egipt de catre negustorii fenicieni, pisicile domestice s-au raspandit incet in toate tarile mediteraneene. In Grecia, unde dihorul detinea rolul pisicii si proteja recoltele de rozatoare, primirea a fost controversata: ,,Va lamentati pentru o pisica bolnava, zice un poet grec unui egiptean, eu as termina-o pentru a-i lua blana!". Soclul unei statui, datat din 480 i.Hr., arata niste tineri greci atatand un caine impotriva unei pisici. Fara sa adore pisica, la fel ca egiptenii, grecii s-au multumit sa o adopte ca animal, caruia nu-i recunostea calitatile de vanator. Dar Roma a asimilat si animalul de companie, si vanatorul de sobolani, si pe Bastet, zeita. In 392, cand in spiritul roman fuzionasera cultul lui Bastet si al Dianei, interzicerea cultelor pagane de catre imparatul crestin Teodosiu a constituit un motiv de neineredere subita fata de pisica, vreme de multe secole.

China a cunoscut pisica din timpul dinastiei Han, acum 3.000 ani, deci la putin timp dupa Egipt. Animal de companie rezervat de preferinta femeilor, i se atribuie uneori pisicii puterea de a atrage nenorocirea si, paradoxal, de a-i indeparta pe demoni datorita ochilor sai sclipitori in noapte. Li-Show, divinitate rustica, avea, se spune, infatisarea unei pisici. Abia in secolul al VI-lea d.Hr., pisica ajunge in Japonia, unde nu a fost de fapt introdusa decat in anul 999, pentru a treisprezecea aniversare a imparatului Ichijo. Cand benefica, cu blana ca solzii de testoasa, cand malefica, cu coada ei stufoasa, pisica a cunoscut un succes atat de mare in Japonia, incat o lege din secolul al XVIII-lea a interzis inchiderea pisicilor adulte in scop comercial. Ca si Egiptul, India a onorat pisica si a dat zeitei fecunditatii, Sasti, chipul unei pisici. Poate ar trebui sa vedem aici versiunea indiana a egiptencei Bastet.

Europa Evului Mediu timpuriu nu a fost ostila pisicii care, prin talentele ei de vanator, si-a atras simpatia taranilor. Sfidand opinia bisericii, care considera animalul o creatura demonica, manastirile il foloseau impotriva rozatoarelor, iar sfintii medievali ii apreciau prietenia. Reinnoirea cultelor pagane dupa ciuma neagra si ravagiile ei (25 de milioane de morti in 20 de ani), spre mijlocul secolului al XIV-lea, a semnat condamnarea micutei feline, asociata cultelor ,,infernale". Inchizitia, cu papa Inocentiu al VIII-lea si edictul sau din 1484, a gasit normal sa sacrifice pisicile cu ocazia sarbatorilor populare. Si acesta a fost inceputul unei lungi perioade de persecutie. Spre deosebire de caini, vaci, porci etc., care erau aduse in fata tribunalului, pisica nu era judecata, doar era condamnata impreuna cu stapanul sau, vrajitor sau vrajitoare, si arsa de vie in piata publica, spre bucuria unor gura-casca. Abia cu domnia lui Ludovic al XIV-lea au incetat aceste tratamente crude.

Numeroase familii au adapostit totusi pisica in ateasta perioada sumbra. Abia in secolul al XVIII-lea este mentionata in texte ca animal familial. Fabulistul Jean de la Fontaine, ca si pictorul Francois Desportes ne arata un animal apreciat pentru eleganta si dragalasenia sa, dar a carei smecherie, falsa modestie si eficienta de vanator o sperie pana si pe verisoara sa vulpe, un alt erou privilegiat al celebrelorFabule. Cand au inceput persecutiile, specia a fost aproape decimata. Apoi, sobolanul brun, nou-venit in Europa, a adus ciuma. Si iata pisica reabilitata, iar primul motan vandut in Paraguay, in 1750, a fost schimbat pentru o livra de aur in lingouri. Pisicile au gasit de lucru atunci in magazine, birouri, depozite, ferme si pe vapoare. Anumite companii de asigurari pretindeau ca, la fiecare calatorie, cargourile sa fie efectiv supravegheate de un contingent de motani si pisici. La mijlocul secolului al XIX-lea, pisica s-a instalat definitiv in camine, in timp ce cainele s-a vazut izgonit afara, in cusca. Numerosi sunt scriitorii, pictorii si muzicienii care iubesc pisicile si nu exista nici un domeniu, personaj literar inca din Evul Mediu, pisica apare in bestiarele satirice sau moralizatoare, descriind moravuri deloc onorabile. Astfel, motanul Tibert din Romanul vulpii este crud si viclean. In urmatoarele trei secole, pisica se impune in literatura universala. Jean de la Fontaine (1621 - 1695) innobileaza pisica prin inteleptele sale fabule de neuitat, realizand osmoza dintre natura pisicii si natura umana. De la Motanul incaltat de Charles Perrault (1697) la Necazurile sufletesti ale unei pisici engleze de Balzac (1799 - 1850), pisica isi urmeaza cariera literara, cu cateva eclipse, la fel de enigmatice ca si cea a pisicii din Cheshire, in Alice in Tara Minunilor (1865) de Lewis Carroll. Numeroase opere din secolul al XIX-lea si al XX-lea continua sa-i acorde pisicii un loc de onoare. Precum Pisica Neagra de Edgar Poe (1809 - 1849) sau Povesti pentru cei mici de Rudyard Kipling in 1902, Pisica in ploaie de Ernest Hemingway (1898 - 1960) si, bineinteles, romanul lui Colette, Pisica, aparut in 1933. Astazi, cu Maiestatea Sa pisica de Louis Nucera, Pisicile din Venetia de Robert de Laroche sau Pisica asa cum e ea de Jean-Louis Hue, povestea de dragoste a scriitorilor cu mica felina continua. Poezia, cu Baudelaire, a onorat si ea pisica; poetul a celebrat aceste animale ,,puternice si blande, orgoliul casei, cu ochi frumosi, amestec de metal si agate" si a caror voce ,,adoarme raul cel mai crud, continand toate extazele".

De la inventarea cinematografiei, la sfarsitul secolului al XIX-lea, pisica devine starul povestilor puse pe ecran(Pisica alba, Motanul incaltat) de fratii Lumiere. Banda desenata, mai ales cea americana, continua, cu Krazy Kat (1913) de George Herriman, Pat Hibulaire de Walt Disney si, astazi, Garfield de Jim Davis. Cativa eroi au trecut de la desene animate la benzi desenate - cel mai celebru intre cele doua razboaie, Felix Motanul (1920) de Otto Messmer si Pat Sullivan. Sa-i reamintim pe Tom si Jerry (1940) de Joe Barbera si William Hanna,Sylvester si Tweety - studiourile Gaumont si Pisicile aristocrats (1970) ale studiourilor Disney. Pisicile din desenele animate pentru copii ii inveselesc si pe cei mari, care la inceputul anilor 1970 it revendica pe Fritz the Cat de Robert Crumb, simbol al degenerescentei si al viciului. Pisici in carne si oase au aparut si in filme. Mai intai Pomponnette, dublura sotiei necredincioase a brutarului (1938) de Marcel Pagnol. Rusinata, poate, de escapada sa amoroasa cu ,,bietul Pompon", dar razand pe fata de brutarul inselat. Mai tarziu, Intr-o zi, o pisica,a cehoslovacului Voitec Wasni, in 1963, reia mitul pisicii magician care vede oamenii in culorile calitatilor si defectelor lor: cei sinceri in albastru, ipocritii in violet etc. Kati si motanul salbatic de Agoston Kollanyi, in 1955, este o capodopera a genului fantastic. Incredibila plimbare a studiourilor Disney, in 1963, pune in scena aventurile unei siameze in cautarea stapanilor. Inimitabilul Spion cu labute de catifea (1965) arata o pisica siameza devenita fara voia ei agent secret, in cautarea unui hot de somoni. Cu grija pentru adevar, realism si capacitatea de a ne cufunda in universuri onirice, cinematografia nu si-a tradat vocatia: reale sau animate, dragalase si rasfatate, smechere, viclene si mereu enigmatice, pisicile au fost transmise posteritatii.

Pisica este eroul de necontestat intr-un mare numar de jocuri pentru copii, cantece si poezii, in care alterneaza umorul si tandretea. Marii muzicieni au omagiat si ei pisica. Astfel, Chopin (1810 - 1848) a compus antrenantul Vals al pisicii. Rossini (1792 - 1868) a compus un irezistibil Duo al pisicii, si Prokofiev (1891 - 1953) evoca pisica, cu o arta magistrala, in Petrica si lupul. Si jazul a cantat pisica, cu piesa deja clasica de Zey Confrey, numita Kitten on the Keys.Inca din Egiptul antic, pisica a fost sculptata, pictata, desenata si gravata. Simbol al independentei si al libertatii, ea a figural pe scuturile romanilor si pe armele ducelui de Burgundia. A fost emblema libertatii in timpul razboiului de independenta a Olandei si a Revolutiei Franceze. Secolul XIII o prezinta alaturi de Sfantul Francisc din Assisi; secolul XV, cu Sfantul leronim in celula sa. Dar pisica evoca si raul, asociata lui Inca la Ghirlandaio, Luini, Cellini. Leonardo da Vinci ii studiaza atitudinile si le descompune. Giulio Romano, in Madona cu pisica (1523), vede in ea tot raul. Bunavestire (1584) si Popas in Egipt (1574) o arata mai realist, dar abia in secolul al XVII-lea Jan Brueghel picteaza Pisoiul in paradis. De atunci, Occidentul descrie pisica mai aproape de adevar si chiar mai simpatica. Sa ne gandim la delicioasa Lectie de lectura a pisicii apictorului olandez Jan Steen (cca 1626 - cca 1679), la Devidor (1759) de Greuze, sau la Femeie cu pisica (1880) de Renoir. Apoi, Mirb, Steinlen, Picasso si Jacques Nam au expus pisici reprezentand defectele si calitatile oamenilor. Iar astazi, Bernard Vercruyce infatiseaza, in picturile sale in ulei si acuarele, pisica ideala. a brutarului (1938) de Marcel Pagnol. Rusinata, poate, de escapada sa amoroasa cu ,,bietul Pompon", dar razand pe fata de brutarul inselat. Mai tarziu, Intr-o zi, o pisica, a cehoslovacului Voitec Wasni, in 1963, reia mitul pisicii magician care vede oamenii in culorile calitatilor si defectelor lor: cei sinceri in albastru, ipocritii in violet etc. Kati si motanul salbatic de Agoston Kollanyi, in 1955, este o capodopera a genului fantastic. Incredibila plimbare a studiourilor Disney, in 1963, pune in scena aventurile unei siameze in cautarea stapanilor. Inimitabilul Spion cu labute de catifea (1965) arata o pisica siameza devenita fara voia ei agent secret, in cautarea unui hot de somoni. Cu grija pentru adevar, realism si capacitatea de a ne cufunda in universuri onirice, cinematografia nu si-a tradat vocatia: reale sau animate, dragalase si rasfatate, smechere, viclene si mereu enigmatice, pisicile au fost transmise posteritatii.

Aspectul fizic al pisicii

Capul - Ca la toate mamiferele domestice, capul pisicii este in mod cert partea corpului cea mai expusa variatiilor. Astfel, numeroase repere situate la cap sunt importantpe plan morfologic si estetic. Stopul (osul frontal) este punctul morfologic central al capului; el marcheaza separatia intre craniu (sediul sistemului nervos central) si fata. In functie de rasa, el poate fi foarte marcat si sa formeze o treapta vizibila, la persana, de exemplu, sau poate practic lipsi, ca la siameza. Inainte de stop, spatiul pana la nas se numeste sanfren, partea de la urechi la nari; partea de dincolo de stop, mergand pana la urechi, se numeste frunte. Importanta lor relativa descrie bine morfologia capului, iar acest raport este deseori folosit in standardele raselor. Distanta intre arcadele zigomatice - reliefuri osoase clare, palpabile intre ochi si urechi - defineste largimea capului, parametru precis, complementar celor doi precedenti. Asociat cu largimea, se vorbeste adesea de turnul capului. Acesta corespunde cercului care trece peste frunte, arcadele zigomatice si get.

Ochii, urechile, nasul

• Ochii. Plasati in plan relativ anterior pentru un carnivor (avand fata mai dezvoltata, lupul si dihorul, de exemplu, au ochii plasati mult mai lateral), ochii pisicii au o forma migdalata mai mult sau mai putin marcata, in functie de rasa. Aceasta forma migdalata delimiteaza doua unghiuri, cel intern si cel extern al ochiului. Contrar majoritatii altor specii domestice, la pisica, culoarea ochilor, redata de iris, constituie un element important in descrierea raselor. Aceasta culoare, galbena-portocalie, verde sau albastra cel mai adesea, este deosebit de vizibila in lumina, cand pupila este contractata sub forma unei fante fine, verticale.

• Urechile. In timp ce la caine urechile pot avea numeroase pozitii si forme, la pisica ele apar relativ uniforme de la un individ la altul, oricare ar fi rasa. Ele pot, in plus, sa fie mai putin distantate in functie de largimea capului; in mod exceptional, pot avea varfurile pliate, ca la pisica din rasa Scottish, sau indoite, ca la rasa American Curl. Pavilionul (partea externa si singura vizibila la ureche) foarte mobil este mai mult sau mai putin acoperit de par, in functie de rasa. Oricum, parul este aici mai scurt decat pe alte parti ale corpului.

• Nasul (trufa). Mereu umed, mai mult sau mai putin pigmentat, nasul este separat de gura prin filtru, locul unde cele doua buze superioare fuzioneaza incomplet. Aceste buze superioare poarta fire de par (mustati), pe patru sau cinci randuri. Aceste fire se gasesc si deasupra ochilor, si sub gura. Aceste fire lungi, bogat inervate la baza, au un rol tactil primordial in miscarile capului si ale gurii: ele informeaza pisica despre pozitia eventualelor obstacole, largimea unui spatiu de trecere, pozitia si miscarile prazii, tot atatea informatii importante pentru un pradator nocturn cum este pisica.

Dantura

• Gura (sau bot, la carnivore) descopera larg o dantura remarcabila, model de evolutie si adaptare la un regim carnivor strict. Se caracterizeaza prin dezvoltarea exceptionala a caninilor si anumitor molari - carnasierii -, conferind ansamblului o eficienta de temut pentru a apuca si musca alimentele. Pisica adulta are 30 de dinti, adica, pentru fiecare semimaxilar: trei incisivi, un canin, trei premolari si un molar la maxilar, doi premolari si un molar la mandibula. Incisivii sunt foarte mici si au rol minor. Incisivii centrali se numesc „clesti", cei imediat laterali se numesc „mijlocii" in sfarsit, cei mai laterali se numesc ,,colti". Dupa canini se gasesc premolarii si molarii, dar, la carnivorele din care face parte pisica, acesti dinti se afla in jurul unei perechi de dinti foarte speciali: carnasierii, constituiti din al treilea premolar superior si primul molar inferior.

• Carnasierii. Acesti veritabili clesti naturali sunt dintii cei mai importanti la pisica domestica, deoarece caninii nu o mai ajuta sa ucida prada. Dintii din fata carnasierilor se numesc ,,precarnasieri", iar cei din spate ,,tuberculosi". De fapt, la pisica nu exista decat un singur dinte „tuberculos" - molarul superior, al carui rol este foarte rudimentar, caci pisica sectioneaza alimentele, nu le macina. Carnasierul superior are trei radacini divergente, de aceea este mai greu de smuls decat ceilalti dinti, in caz de abces. Aceste abcese sunt totusi frecvente cand tartrul, foarte abundent si necuratat regulat prin detartrare, acopera partial dintele. Cand gura este inchisa, in mod normal incisivii trebuie sa se intalneasca, caninul inferior trece in fata celui superior, in timp ce toti premolarii si molarii superiori acopera lateral pe cei inferiori. Fata de aceasta pozitie normala, deviatia cea mai frecventa este cea in care mandibula depaseste maxilarul, ca de exempla la persana.

• Dinti de lapte. Ca la toate mamiferele, dentitia adulta este precedata de dinti „de lapte", in nunar de 26, lipsind molarii. Aceasta prima dentitie apare in saptamana a treia pentru incisivi si canini si in saptamana a saptea pentru premolari. La pisoi, carnasierul il constituie al treilea molar superior si al doilea premolar inferior. Acesti dinti de lapte, foarte ascutiti, sunt inlocuiti la varsta de 4 - 7 luni, fara a fi complet uzati. Inlocuirea incepe cu incisivii si caninii, inainte de a se extinde la dintii posteriori. Aceste fenomene de inlocuire a dintilor sunt unicele momente cand se poate determina varsta unei pisici in functie de morfologia sa dentara. Intr-adevar, spre deosebire de cal sau de caine, dintii pisicii se uzeaza foarte putin si nu ofera caracteristici specifice pentru o perioada data a vietii animalului.

Trunchiul, membrele si coada

Gatul, legand capul si trunchiul, nu prezinta repere importante; in schimb, trunchiul este semnificativ, nu atat in planul morfologic pur estetic, cat pentru intelegerea bazelor anatomiei si fiziologiei.

Trunchiul - Greabanul, punct de referinta universal, folosit pentru a masura talia mamiferelor patrupede, este reperul cel mai cunoscut. Dupa greaban se afla spinarea, salele, apoi crupa. Spatele sustine toracele; salele sustin abdomenul si burta; crupa sustine bazinul. Hipocondrul, sau arcul costal, este linia care uneste partea din spate a ultimelor coaste; aceasta linie separa din punct de vedere morfologic toracele de abdomen. Mentionam ca anumiti termeni din limbajul comun folositi aici sunt neclari: salele reprezinta in morfologie regiunea lombara; de asemenea, soldul reprezinta o forma in relief a bazinului si nu articulatia cu femurul.

Membrele - Majoritatea cuvintelor folosite pentru exteriorul membrelor descriu reliefurile osoase, foarte numeroase si precise. Utile la cal si caine pentru a le lua masuri, a descrie liniile si a calcula unghiurile, ele sunt prea putin folosite pentru pisica. Doar forma generala are o importanta relativa in morfologia felina. Intr-adevar, extremitatile membrelor pot fi mai mult sau mai putin rotunde, in functie de rasa. Aceste diferente intre rase sunt mai marcate la labele posterioare.

Coada - Prezinta putine variatii morfologice de la o rasa la alta. Contrar cainelui care are numeroase feluri de a-si tine coada, la pisica nu putem observa decat diferenta de lungime. In general, pisicile de tip persan au coada mai scurta decat celelalte. Dar singura modificare importanta, in ce priveste coada, este cea a pisicii din insula Man, caci, de fapt, aceasta nu are coada.

Trei tipuri de pisica

Plecand de la bazele morlologice precedente, toate rasele de pisica se pot grupa in trei mari tipuri: tipul mediolin, sau mediu, intermediar intre tipul convexilin, numit si „longilin", si tipul concavilin, numit si, brevilin:

• Tipul longilin. Convexilin din profil, se distinge printr-un stop sters; partea de la urechi la nari este alungita, dand impresia unui cap alungit; capul devine astfel triunghiular vazut din fata sau de deasupra. Craniul este plat si nu prea mare; urechile sunt mari, largi la baza, ascutite la extremitati si asezate in varful capului, destul de apropiate una de cealalta. Ochii sunt clar migdalati. Forma generala a corpului este zvelta, cu o osatura si o musculatura fina si labe mici. Gatul, membrele si coada sunt alungite. Acest tip de pisica este reprezentat de Siameza si de Rex, Birmanea sau Orientala.

• Tipul mediolin. Se caracterizeaza printr-un stop putin pronuntat; linia fruntii si cea de la urechi la nari sunt paralele (profil rectiliniu); fruntea e lata, dar rotunjita (din fata, capul se inscrie intr-un trapez), ochii migdalati moderat; are forme generate echilibrate si musculoase. Acest tip este reprezentat de Pisica Europeana, cat si deAbisiana sau Somaleza

• Tipul brevilin. Se caracterizeaza printr-un stop pronuntat, iar partea de la urechi la nari e foarte scurta, cu cavitati nazale reduse. Fruntea este larga si bombata, ochii mai rotunjiti si foarte indepartati, au urechile, mici, rotunjite la extremitati, sunt asezate departate una de cealalta, destul de jos pe cap. Capul, in ansamblul lui, este mai plat si mai lat si s-ar putea inscrie intr-un cerc, chiar un dreptunghi. Silueta este masiva, iar musculatura compacta; membrele, cu osatura puternica, si coada sunt mai scurte, labele rotunde si stranse. Acest tip cuprinde toate persanele. La pisica, intermediarele intre aceste tipuri de baza sunt numeroase; nici clasificarile nu sunt usor de facut. In general, polimorfismul la pisica tine mai ales de multitudinea blanurilor si culorilor, decat de multitudinea formelor, contrar cu ce se intampla la caine.

Aparatul locomotor - Studiul aparatului locomotor cuprinde analiza scheletului, apoi pe cea a muschilor. Acesta atinge la pisica un grad de adaptare exceptional la vanarea prazii in singuratate. Pentru a-si arata miscarile sau modurile de deplasare, pisica nu dispune, fata de cal, de secvente dobandite si automate, inca de la nastere, si, contrar fiintei umane, nu are nevoie de mult timp sa invete.

Scheletul

• Vertebrele - Alcatuit din 250 de elemente, ca la toate vertebratele, scheletul este centrat pe axa principala, coloana vertebrela, constituita la pisica din sapte cervicale, treisprezece toracale, sapte lombare, trei sacrale sudate si 20 de vertebre coccigiene. Daca la mamifere aceasta insiruire este clasica, la carnivore morfologia acestor vertebre este mai deosebita: vertebrele cervicale si lombare sunt voluminoase, cu suprafete articulare foarte rotunjite, cu locuri de insertii musculare proeminente. Astfel structurate, vertebrele pisicii pot suporta miscari ample si puternice. Vertebrele toracale, desi de doua ori mai numeroase decat cele cervicale si lombare, nu constituie un segment mai lung. Mult mai scurte, ele asigura coeziunea cutiei toracice, suportul aparatului cardio-respirator. Aceasta cutie e putin dezvoltata la pisica si e mai adaptata curselor rapide, care necesita o musculature puternica, decat curselor lungi care implica nevoia de oxigen. Primele noua vertebre toracale se disting printr-un relief median dorsal foarte dezvoltat si usor de palpat: procesul spinos. Ansamblul acestor procese formeaza in exterior regiunea greabanului. Cutia toracica este formata din 13 perechi de coaste indoite din care noua ajung la stern.

• Capul - Formeaza un ansamblu complex, alcatuit din oase plate repartizate in jurul celor doua mari cavitati: cavitatea encefalica si cavitatea faciala. Astfel, distingem oase numite „ale craniului (osul occipital, osul parietal si osul temporal sunt cele mai cunoscute) si oasele numite „ale fetei" (maxilar, frontal, incisiv, nazal, zigomatic si mandibula, printre cele mai importante). Desi aspectul de ansamblu e mereu globulos, indiferent de rasa, oasele fetei pot suporta variatii semnificative. Cavitatile nazale adapostesc cornetele nazale, lamele fine osoase ale caror circumvolutii numeroase sunt acoperite cu mucoasa nazala si olfactiva. La pisica, desi mirosul este dezvoltat, aceste cavitati sunt destul de reduse, afectand caile respiratorii superioare in mod frecvent si grav. Pe de alta parte, canalul lacrimal e adesea obturat din cuza parcursului sinuos intr-un spatiu restrans.

• Membrul anterior - Particularitatea prin care se distinge este aceea de a nu avea articulatie adevarata cu trunchiul: clavicula e rudimentara la pisica si scapula (omoplatul) este lipita de torace si nu este sustinuta decat de muschi puternici. Coordonarea miscarilor de la stanga la dreapta omoplatului da felinelor acest mers cadentat in acelasi timp nonsalant, care le este propriu. Osul bratului, humerusul, are un aspect proeminent. Articulatia umarului, usor sesizabila la palpare, e foarte supla si putin expusa trautismelor. Ansamblul bratului este independent de trunchi, ceea ce ii confera suplete in miscare. Antebratul este alcatuit din doua oase mai mult sau mai putin lipite, radiusul si ulna (cubitus), care, fata de om, nu pot pivota complet unul pe celalalt pentru a intoarce laba la 180°, dar o intoarce la 90° , ceea ce este suficient pentru a se juca cu un dop sau pentru a-si zgaria prada. Laba este formata din carp, apoi din metacarp si din cinci degete, dar degetul mare nu are decat doua falange in loc de trei. Ultima falanga de la fiecare deget are forma ghearei pe care o sustine; ea e legara de a doua falanga printr-un mic ligament elastic dorsal care o retrage automat in pozitie ridicata imediat ce inceteaza contractia activa a muschilor flexori.

• Membrul posterior - Mai intai prezinta o centura pelviana puternica, formata din fuziunea a trei oase: ischiom, pubis si ilium. Cele doua aripi ale iliumului se sprijina pe sacrum si delimiteaza regiunea crupei, iar cei doi ischiumi si cei doi pubisi controlaterali fuzioneaza, delimitand peretele ventral al bazinului. Bazinul se articuleaza cu femurul la nivelul unei cavitati emisferice, acetabulul, care raspunde capului femural. Femurul, osul rectiliniu al coapsei, are un relief palpabil, trocanterul, situat lateral fata de capul femural. Grasetul, articulatie complexa, uneste femurul de tibie si patela (rotula), pe de o paste, si de fibula (peroneul), pe de alta parte. Laba piciorului este alcatuita din trei segmente: tarsul, un ansamblu de oase mici dintre care cel mai lateral (calcaneu) iese in relief in spatele jaretului pentru a forma varful jaretului; metatarsul, apoi cele patru degete, fara degetul mare.

Muschii - Sunt foarte numerosi (circa 500) si inegali in ce priveste importanta functionala, de aceea este bine sa-i prezentam pe cei mai importanti decat sa intocmim o lista exhaustiva:

• Muschii fetei - Foarte fini, situati chiar sub piele, dau expresia fetei. Foarte importanti in studiul comportamentului sau in neurologie, ei permit lasarea urechilor pe spate, inchiderea pleoapelor si ranjetul.

• Muschi care mobilizeaza mandibula - In timp ce muschiul digastric face ca mandibula sa se deschida foarte larg, muschiul temporal, muschiul maseter si muschii pterigoidieni o fac sa se inchida cu o eficacitate de temut.

• Muschi flexori de la gat - Sunt muschii brahiocefali, sternocefali si ventrali cervicali. Numerosi si complecsi, au roluri multiple, fac capul sa se miste, mobilizeaza umarul in fata etc.

• Muschi extensori ai coloanei vertebrate - Compun masa comuna a salelor si a muschilor cervicali dorsali, participand in mod activ la destindere cand pisica sare sau alearga; daca acesti muschi se contracta independent pe partea dreapta sau pe partea stanga, permit schimbari rapide de directie.

• Muschi flexori ai salelor - Muschii abdominali (oblic extern, intern si drept ai abdomenului) si muschiul psoas sunt indispensabili in a conferi putere si suplete coloanei vertebrate.

• Muschi extensori ai bratului - Brahiocefalic, supraspinos - lungesc pasul, aducand membrul mult in fata si pregatind pasirea dupa o saritura.

• Muschi flexori ai bratului - Mare dorsal, triceps brahial, pectoral ascendent se flexeaza mult catre inapoi, in alergarile rapide. Foarte puternici, participa, de asemenea, la catarat.

• Muschi extensori ai antebratului. Tricepsul brahial, muschiul cel mai puternic al membrului anterior, asigura rolul propulsor principal indoind bratul si intinzand antebratul.

• Muschi flexori ai antebratului. Bicepsul si tricepsul brahial pregatesc atingerea membrelor pe sol dupa faza activa de propulsare asigurata de muschii extensori.

• Muschii extensori de la laba anterioara - Antebrahialii cranieni directioneaza laba, inainte de contactul cu solul. Ei exprima facultatea sistemului nervos central de a percepe pozitia instantanee in spatiu a extremitatilor si de a orienta din reflex laba in mod adecvat.

• Muschi flexori de la laba anterioara - Antebrahialii caudali ajuta la atingerea solului cu partea din spate in momentul propulsarii (unul dintre ei, muschiul flexor adanc al degetelor, permite pisicii sa-si scoata voluntar ghearele, mentinute in mod normal retrase de un ligament mic dorsal).

• Muschi extensori ai coapselor - Printre acestia, fesierii, foarte puternici, au un rol propulsor primordial.

• Muschi extensori ai gambei. Cvadricepsul femural este in mare parte responsabil de amplitudinea exceptionala a salturilor pe care le poate face pisica.

• Muschi flexori ai gambei - Muschii numiti ,,ischiobiti" aduc membrul aproape de corp dupa faza de propulsie.

• Muschi flexori ai labei piciorului si extensori de la degete - Tibialii cranieni, ca omologul lor de la membrul anterior, pregatesc piciorul pe pozitie, inainte de atingerea solului.

• Muschi extensori ai labei si flexori de la degete - Tibialii caudali participa, de asemenea, la propulsie, dar sunt mai putin puternici decat cvadricepsii sau fesierii.

• Muschii cozii - Sunt numerosi pentru a-i da toata mobilitatea, permitandu-i sa joace un rol de echilibru si de expresie comportamentala foarte importante.

Tipuri de miscari

Pisica, datorita intregului aparat locomotor, are in principal trei feluri de miscari: pasul, miscarea cea mai lenta care se bazeaza in permanenta pe trei apasari pe sol, trapul, miscarea intermediara, si galopul, miscarea cea mai rapida. Daca aceasta clasificare e satisfacatoare pentru cal, pentru pisica se dovedeste a fi insuficienta, atat de larga este varietatea miscarilor sale. Daca, in linie dreapta, o pisica se deplaseaza efectiv dupa aceste trei miscari, in realitate, in natura, ea sare, vireaza la 90° intr-un metru, se tupileaza, se catara etc., ilustrand astfel perfect bogatia comportamentelor unui pradator. Totusi, fiecare dintre miscarile sale poate fi descompusa si analizata in termeni de mecanica musculara a carei secventa elementara, pentru un membru, e aceeasi, indiferent de miscare. Secventa tuturor acestor forme posibile de deplasare depinde de sistemul nervos central, care adapteaza secvente reflexe la circumstantele din mediul inconjurator. Din acest punct de vedere, pisica este la jumatate de drum intre om si cal.

Galopul - Daca am analiza galopul, vom distinge mai intai faza de suspensie, in timpul careia nici un membru nu atinge solul, apoi faza de sustentatie, in timpul careia membrul anterior sustine corpul si prelungeste elanul, si in cele din urma faza de propulsie, in timpul careia membrul posterior da impulsul dinamic. In timpul fazei de suspensie, membrul anterior se pregateste de receptie. Membrul e angajat total in fata, pentru a cauta punctul de sprijin cel mai indepartat posibil. In timpul sustentatiei, membrul anterior amortizeaza sprijinul, apoi prelungeste elanul prin contractia tricepsului brahial si a antebrahialilor caudali. Paralel cu acest ultim stadiu, intra in actiune trenul posterior; membrul se lungeste pentru a mari pasul. In faza de propulsie sunt pusi in miscare muschii cei mai puternici ai organismului: fesierii si cvadricepsii. Extensia globala si violenta a membrului este insotita de extensia coloanei vertebrale care accentueaza impulsul.

Saritura - Modul cel mai original si cu totul spectaculos de deplasare a pisicii este saritura: dupa un timp indelungat de apropiere prin tarare, adesea isi prince prada astfel. Saritura este atat de eficace si lunga, incat regruparea prealabila a corpului este importanta. De aceea, inainte de fiecare salt, pisica isi adapteaza pozitia facand pasi mici succesivi, plasandu-si membrele posterioare sub corp. Isi indoaie concomitent toate fasciculele osoase, inclusiv coloana vertebrala, pentru a da mai multa eficacitate destinderii musculare. Aceasta destindere se face datorita contractiei simultane a tuturor muschilor extensori ai coloanei vertebrale si ai membrelor posterioare. Practic, membrele anterioare nu servesc decat la orientarea saltului si la pregatirea atingerii solului.

Aparatul digestiv - Alimentele, abia mestecate si imbibate cu o saliva bogata in mucus, sunt indreptate catre faringe, intersectia cailor respiratorii si digestive si organ al deglutitiei. La acest nivel se formeaza cu adevarat tubul digestiv; incepe cu esofagul care transporta alimentele pana la stomac, fara a le modifica. Mucoasa stomacului secreta, pe toata suprafata sa, sucul gastric, foarte acid si continand pepsina: enzirna forte care participa la digestia proteinelor. Un strat de mucus protejeaza mucoasa stomacului de propria secretie, care este destul de agresiva, pentru a incepe sa digere alimente voluminoase si abia mestecate. Penele si blana prazilor inghitite sunt in general regurgitate prin voma. Durata tranzitului este in mod normal mai mica de 24 de ore, dar depinde mult de regimul alimentar. In plus, alimentele sunt digerate aproape total (o pisica adulta elimina 10 g de fecale pe kg corp si pe zi). Cele doua glande anale, situate ventral si lateral fata de anus nu au nici un rol in digestie, dar servesc, prin secretia lor mirositoare, caracteristica a fiecarei pisici, la marcarca teritoriului si la recunoasterea pisicilor intre ele.

Problemele digestiei, cele mai des intalnite la pisica, sunt varsaturile si diareile. Diareea se poate datora unei intolerante sau unei schimbari alimentare brutale. Alimentele nedigerate, prezente in stomac reprezinta cauza cea mai frecventa a varsaturilor: in afara de iarba inghitita, poate fi vorba si de par, provenit fie din prazi ingerate de animal, fie din lins - mai ales la rasele, cu par lung. Abundenta parului de la blana pisici poate fi, de asemenea, cauza constipatiei, daca o cantitate insemnata trece in intestin. Aecast constipatie poate ajunge pana la ocluzie, prin formarea unor adevarate ghemotoace de par.

Aparatul cardio-respirator - Ca la toate mamiferele, este format din inima si doi plamani. Cavitatile drepte ale inimii (auricul si ventricul) primesc sangele din intreg corpul si alimenteaza plamani cu sange bogat in bioxid de carbon, in timp ce cavitatile stangi colecteaza sange bogat in oxigen provenind din plamani pe care il redistribuie in intregul organism. Inima, de forma globulara, ocupa o pozitie mediana in cavitatea toracica intre a patra si a saptea coasta. Frecventa medie a batailor inimii este de 120 de pulsatii pe minut, insa poate atinge peste 240 (chiar 4 pe secunda), cand face eforturi mari. Aceste frecvente depind mult de varsta, starea emotionala si de ingrasarea animalului. Frecventa respiratorie, in timp de odihna, este cuprinsa intre 15 si 20 de inspiratii pe minut. La pisica, respiratia este de tip abdominal: diafragma este cea care asigura rolul activ esential in momentul ventilatiei. Acest tip de respiratie este adaptat eforturilor scurte si violente, caci, prin miscari ample si rapide, poate aduce intr-un timp record o mare cantitate de oxigen. Din punct de vedere fiziologic, pisica are inima si vase de atlet: se poate adapta rapid situatiilor de stres intense, poate fugi cu viteza mare desi parea ca doarme cu o secunda inainte, nu sufera de hipertensiune, de ateroscleroza, habar nu are de infarcte si sufera rareori de insuficienta cardiaca.

Aparatul uro-genital - Rinichii, organe excretoare, se situeaza sub sale, in cavitatea abdominala. Ei sunt in forma de boabe de fasole globuloase, iar fiecare cantareste 10 grame. Secretand urina, prin filtrarea sengelui, rinichiul asigura mentinerea vitala a constantelor fiziologice (uree, sulfati, saruri minerale, ape etc.). Disfunctia este foarte frecventa, iar insuficienta renala cronica este in mod sigur cea mai raspandita boala grava la pisica in varsta. Mai intai, urina este colectata, in bazinetul rinichiului, apoi indreptata spre vezica prin contractii convulsive ale ureterului. Vezica se poate intinde considerabil, ceea ce permite pisicii sa urineze la un interval lung de timp. Urina este evacuata prin ureter, segment lung si comun cu canalul spermatic la mascul, scurt si independent de caile genitale la femela. Datorita alimentatiei sale cu carne, foarte bogata in proteine si in anumite minerale, pisica dezvolta adesea depozite de cristale in urine. La mascul, aceste cristale se evacueaza dificil, din cauza ingustarii terminale a ureterului penian, si imposibilitatea de a urina (anurie) care poate decurge de aici risca sa atraga o insuficienta renala grava.

Masculul - Testiculele, mici si globuloase, sunt situate in pozitie perineala inalta, chiar sub anus. Functioneaza in permanenta dupa pubertate (cu putin inainte de un an). Penisul este format dintr-un corp cavemos si dintr-un gland, la extremitatea caruia se afla uretra. Glandul este acoperit de papile cornee (usor comificate) care blocheaza penisul in vaginul femelei in momentul imperecherii. In repaus, penisul este indoit care inapoi, facand o curba la uretra.

Femela - Are doua ovare in forma de migdala, situate in apropierea rinichilor. Varsta pubertatii fiind mai precoce decat la mascul (spre 6 - 8 luni), pisica are in mod normal mai multe cicluri sexuale pe an, durand toata viata (fara menopauza); dar unele pisici sunt in estru aproape permanent, iar altele nu au decat un ciclu pe an. Estrul dureaza in medie zece zile. Cateva ore dupa imperechere, ovarele elibereaza in jur de zece ovule care ajung in trompa uterina unde sunt fecundate, apoi in uter. Stimularile vaginale ale coitului, nervoase, apoi umorale, declanseaza ovulatia: in lipsa imperecherii, aceasta nu are loc niciodata. Uterul pisicii este format din doua trompe lungi si un corp foarte scurt. In timpul gestatiei, marimea trompelor uterine este de cinci ori mai mare; atunci, acestea ocupa cea mai mare parte a cavitatii abdominale, impingand intestinele inainte. Dupe cele doua luni de gestatie, ele isi regasesc foarte repede pozitia initiala. Pisica alapteaza cu patru perechi de mamele. Producerea laptelui se declanseaza la nasterea pisoilor. Tumorile mamare sunt frecvente si adesea mai grave la pisica decat la caine.

Mirosul - Mirosul are o importanta considerabila pentru majoritatea animalelor si mai ales pentru pradatori ca felinele, el ajuta la identificare a prazii sau a dusmanilor, permite aprecierea alimentelor, starea emotionala si sexuala a confratilor etc. Majoritatea mesajelor sociale se bazeaza pe mirosuri: pisoiul regaseste mamela datorita mirosului; adultul repereaza fernela in calduri datorita semnalelor olfactive; inspecteaza fiecare obiect nou, adulmecandu-l atent inainte de a se freca el insusi de acesta pentru a lasa propriul miros. Pe plan anatomic si fiziologic, mirosul se bazeaza pe perceptia senzoriala a unor particule mirositoare volatile, cu o mucoasa bogat inervata: mucoasa olfactiva, numita si ,,pituitara". Celulele care o formeaza sunt foarte numeroase: in jur de 200 de milioane (omul nu are decat 5 milioane).

Gustul - Gustul este, de asemenea, important la pisica, pentru ca el conditioneaza comportamentul alimentar. Daca un animal care sufera de rinolaringita infectioasa isi pierde apetitul, acest fapt se datoreaza nu numai starii sale generale, dar mai ales pierdeni facultatii gustative olfactive. Gustul e perceput prin formatii speciale situate pe limba: papilele. Aceste papile sunt inervate prin ramurile nervului glosolaringian, care transmite informatiile gustative la creier. Pisica are un al treilea organ chemosensibil organul lui Jakobson, sau organul vomeronazal, mica fundatura a cavitatii, situata in spatele palatului si acoperita cu celule senzoriale. Va fi activat prin presiunea limbii atunci cand animalul descopera anumite mirosuri, mai ales feromonii sexuali produsi de femelele in calduri.

Vazul - Orb la nastere, de abia la 10 - 12 zile pisoiul deschide pleoapele si isi adapteaza forma pupilelor la variatiile de intensitate ale luminii. Dar de abia la varsta de 4 luni culoarea ochilor sai va fi complet fixata. Ochii pisicii sunt pozitionati intr-un plan relativ frontal si anterior, ceea ce ii confera, prin suprapunerea campurilor vizuale ale fiecarui ochi, o buna vedere stereoscopica (apreciere buna a reliefurilor). Campul sau vizual este usor superior fata de al nostru (circa 180° fats de 160° la om). Pupila - daca la pisica ansamblul organizarii globului ocular nu este specific, in schimb este la nivelul formei pupilei si a zonei retine. Forma pupilei e datorata contractiei (mioza) sau dilatatiei (midraza) irisului ai carui muschi foarte mici, circulari sau striati, se adapteaza intensitatii luminii printr-un mecanism reflex. In penumbra, muschii striati se contracta, dilatand pupila considerabil si reducand irisul la un cerc subtire colorat. In lumina, muschii circulari se contracta, reducand pupila la o fanta fina verticala si infatisand irisul, in toata bogatia sa colorata. Acest mecanism permite pisicii sa vada mereu si, mai alea sa profite de cea mai usoara perceptie luminoasa in penumbra pentru a vedea in jur. Retina - aceasta perceptie foarte fina este accentuata de o retina bogata in celule in forma de bastonase si acoperita cu o zona particulara care reflecta lumina. Avand mai multe celule in bastonase - responsabile de vederea pe semiintuneric in negru si alb - decat celule in con - responsabile de perceptia culorilor -, multa vreme s-a spus ca pisica nu vede culorile. De fapt, desi le distinge mai putin bine decat omul, e exagerat sa pretinzi ca nu vede decat in alb si negru. Oricum, o vedere performanta in penumbra este mult mai importanta pentru un vanator de noapte decat o perceptie perfecta a culorilor. Retina pisicii are, in plus, particularitatea de a fi acoperita, in spatele celulelor senzoriale, cu o patura pigmentara care reflecta lumina; de aceea ochii pisicii stralucesc noaptea si vad atat de bine: o aceeasi raza luminoasa trece de doua ori pe celulele senzoriale. Globul ocular - Este protejat de pleoape, a caror parte superioara si inferioara dau ochiului forma de migdala. Exista, de asemenea, o a treia pleoapa (membrana nictitanta), care apare mai mult sau mai putin in unghiul intern al ochiului. Aceasta din urma, ca si pleoapele, este umezita in permanenta de lacrimi, produse de o glanda lacrimala situata pe marginea dorsal-laterala a orbitei si evacuate spre cavitatile nazale prin canalele lacrimale ale caror origini se gasesc in unghiul intern al ochiului. Obstructia acestor canale (frecventa la persane) provoaca o scurgere care decoloreaza progresiv blana sub ochi.

Pipaitul - Senzatiile tactile ale pisicii provin in primul rand de la labe si de la fata. Pernitele, buzele si barbia sunt presarate cu terminatii nervoase senzoriale. Mustatile (sau vibriza) sunt ele insele adevarate antene legate de celule nervoase. Este vorba de peri intariti, dispusi in patru randuri pe buza superioara sau raspanditi pe barbie, falci sau frunte, deasupra ochilor. Fiecare dintre aceste mustati actioneaza ca un mic baston alb pentru nevazatori. Desi insensibile, este mai bine sa nu fie udate mai ales in momentul toaletei, la rasele cu par lung. Daca, din neatentie, ar fi taiate, pisica ar risca sa fie dezorientata. Aceasta perceptie tactila este indispensabila unei vieti normale, ea informeaza animalul asupra pozitiei in spatiu a extremitatilor sale, asupra eventualelor obstacole in bezna noptii, asupra eficacitatii prinderii prazii si miscarilor cu prazile sale etc.

Auzul - Urechea, in seas larg, asigura, deopotriva, perceptia sunetelor si echilibrul, doua simturi foarte dezvoltate la pisica. Auzul se bazeaza pe trei structuri anatomice succesive din ureche. Mai intai, pavilionul capteaza si orienteaza sunetele spre timpan, care transforma aceste unde in vibratii mecanice, la randul lor transmise urechii interne prin canalul osisoarelor apartinand osului temporal. Presiunea exercitata de ultimul oscior (scarita) pe membrana care separa urechea medie de urechea interna provoaca miscari de fluide in aceasta din urma; celulele senzoriale, stimulate de aceste miscari, emit impulsuri electrice, transmise creierului prin nervul auditiv. Intre altele, datorita marimii si mobilitatii pavilionului urechii si, de asemenea, a volumului cavitatii timpanului a urechii medii, pisica percepe mai bine sunetele, si in mod deosebit ultrasunetele, decat omul (pragul superior de perceptie este de 20 000 Hz la om si de 30 000 Hz la pisica). Timpanul este protejat in fundul unui tronson orizontal, dar supus unei eventuale acumulari de cerumen.

Simtul echilibrului - Echilibrul este asigurat de creier plecand de la informatii provenind dintr-o structura profunda a urechii: vestibulul si canalele semicirculare. Infundate in osul temporal, aceste trei canale sunt orientate in cele trei directii. Miscarile fluidelor si ale micilor concretiuni pe celulele senzoriale care acopera aceasta organizare informeaza tot timpul creierul despre pozitia capului in spatiu. Astfel informat, creierul poate ajusta miscarile pentru a asigura mentinerea echilibrului. Un exemplu bun al eficacitatii sale este facultatea pisicii de a recadea pe labe. Perceptia foarte rapida a pozitiei sale (pe spate), datorita informatiilor transmise de urechea interna la creier, ii permite sa corecteze situatia intr-un timp record, repozitionand mai intai capul, apoi restul corpului. Totusi se intampla ca o pisica, la o varsta frageda, sa aiba o cadere nereusita, din cauza problemelor de echilibru sau calcularii gresite a riscului. Ar fi preferabil sa se evite riscurile: ferestre stramte, stresini instabile, mai ales la oras unde cladirile foarte inalte si trotuarele betonate pot constitui pericole mortale.

Igiena pisicii

Ingrijiri indispensabile

Cu miscari languroase ale limbii aspre, pisica isi face cu constiinciozitate toaleta de mai multe ori pe zi, nu fara a inghiti cateva fire de par care, in general, trec fara dificultate prin tubul sau digestiv si sunt eliminate. Cateodata se intampla sa se formeze in stomac un bulgare de fire de par, cauza de disconfort pentru pisica. Pentru a evita acest lucru, cel mai bine e sa va periati pisica regulat. Dace pisica are parul scurt, veti avea nevoie de o perie din par natural, de o bucata de piele de caprioara sau de o manusa de catifea si de un pieptene fin. Daca pisica are parul lung, va vor trebui o tesala sau o perie metalica, un pieptene cu dinti mari, o perie dura (evitati periile din nailon care pot rupe parul). Pentru toate pisicile sunt utile foarfece cu capete rotunde, o unghiera pentru taiat unghiile si un sampon.

Periajul - Obisnuiti pisica din timp cu periajul si ea va indragi aceasta operatiune. Inca de la 3 luni, periati-o bland si pentru scurt timp. Pisica adulta se va supune fara dificultati acestor sedinte, cu conditia ca ingrijirile sa se faca regulat si progresiv. Alternati periajul cu mangaieri pentru a o asigura ca totul este bine. Multe pisici apreciaza acest tratament, in timpul caruia veti aseza animalul la o inaltime optima, pe o masa. Pentru pisicile cu par scurt, periajul se va face o data pe saptamana, cu un pieptene fin, in sensul cresterii firului de par, iar apoi usor cu peria. Dupa aceea, lustruiti parul cu o manusa de catifea, daca este inchis la culoare, iar daca e deschis, utilizati pielea de caprioara. Pentru pisicile cu par lung, periajul trebuie sa se face zilnic. Descalciti mai intai blana, cu grip, utilizand pieptenele metalic. Fiti atenti la noduri, pe care le veti descalci fir cu fir, daca nu sunteti obligati sa le taiati de la baza cu foarfecele cu capete rotunjite si avand grija sa nu taiati pielea. Incepeti prin a descalci labutele, apoi spatele si partile laterale si la urma burta, umfland parul. Periati intai in sens revers cresterii firului de par, apoi in sensul cresterii parului, de jos in sus, pentru a da volum gulerasului. Daca firul de par este un pic gras, puteti pudra blana cu talc inainte de inceperea periajului. In perioada naparlirii - primavara si toamna - periajul trebuie facut zilnic, indiferent de lungimea parului (naparlirile pot fi mai dese la pisicile de apartament).

Baia - Spre deosebire de caine, pisica nu se scutura, de aceea trebuie infasurata intr-un prosop pentru a o sterge, inainte de a o usca cu o carpa. Folositi apoi un uscator de par silentios sau un radiator, pentru o uscare perfecta. Daca pisica dumneavoastra este calma si apreciaza astfel de atentii, puteti sa o pieptanati si sa o periati, daca nu, ar fi mai bine sa o puneti la adapost in cosul ei. Pentru pisicile carora nu le place baia, exista sampoane uscate, mai putin eficiente si care necesita apoi un periaj viguros. Nu trebuie niciodata sa udati blana daca nu a fost in prealabil descurcata bine. Daca blana e murdara de lipici, evitati utilizarea dizolvantilor, toxici pentru pisica. Lasati sa se usuce si indepartati cleiul cu mana. In caz de esec, taiati cu foarfecele parul lipit. Vopseaua va fi stearsa cu hartie absorbanta si parul va fi spalat cu un sapun fin si apa calduta. Gudronul va fi inmuiat cu ulei vegetal sau cu unt, pe care il vom indeparta apoi cu hartie absorbanta. Dupa aceea, parul se spala.

Ingrijiri de intretinere

Lupta impotriva parazitilor externi este obligatorie, exceptand cazurile in care animalul dumneavoastra traieste inchis si nu intalneste niciodata alte animale. Daca nu faceti acest lucru, animalul poate avea purici, capuse, chiar si paduchi.
•  Puricii. Daca pisica traieste la tara si hoinareste prin gradina, ea va fi protejata de o zgarda antiparazitara, eficienta impotriva puricilor. Chiar si la acest tip de zgarda exista masuri de precautie pentru pisoi, pisici bolnave si alergice. Nu uitati sa lasati zgarda la aer o zi inainte de a o pune la gatul animalului. Eficienta timp de trei luni, ea isi pierde calitatile daca e udata. Pisica cu purici se scarpina, iar blana sa prezinta puncte mici, usor reperabile, aproape de coada si de gat. Acesti vizitatori nedoriti sunt periculosi, caci transmit boli si paraziti, irita pielea, provoaca alergii, iar daca sunt in numar mare pot provoca anemii. Lista de insecticide e lunga, dar nu le utilizati la intamplare. Cele destinate cainilor pot fi toxice pentru pisici. E preferabil sa alegeti produse antiparazitare sub forma de spray, un lichid ce se aplica intre omoplati, picaturi de baut sau comprimate, deoarece cele pe baza de pudra sunt greu de folosit. Puteti sa spalati pisica cu un sampon antiparazitar, ceea ce nu o va scuti de purtarea zgardei antipurici. Coltul pisicii, cosul si perna trebuie pudrate regulat cu insecticide. Cel mai bine e sa folositi un insecticid pentru intreaga casa.
• Capusele. Frecventi la tara, acesti paraziti sunt intainiti mai ales la caini. Totusi, se pot fixa in spatele urechilor pisicii si sunt usor de gasit cand se umplu cu sange. Nu le smulgeti fara a le fi adormit mai intai cu o bucata de vata imbibata cu eter; anumite parti pot ramane in pielea animalului si ar putea forma un abces. Veti curata pisica folosind o penseta. O ustensila de mici dimensiuni, disponibila la cabinetele medicale, permite indepartarea capuselor fara a le adormi.
• Paduchii. Rari la pisica, ei sunt tenaci si, pentru a le veni de hac, sunt necesare mai multe tratamente.
• Viermii. O pisica hoinara trebuie deparazitata regulat, utilizand un produs polivalent. Pentru a impiedica imbolnavirea, ii vom obliga pe copii sa se spele cu atentie pe maini dupa ce s-au jucat cu pisica si vom proteja tavita cu nisip, locul propice unde se dezvolta viermii, cu o folie de plastic, ca sa nu avem surpriza murdaririi nisipului cu dejectii de pisici si de caini.

Gura - Tartrul poate cauza afectiuni ale dintilor si ale gingiilor. Daca pisica roade oase sau mananca hrana solida, ea saliveaza si elimina mecanic tartrul. Pisicile hranite numai cu resturi de mancare risca sa aiba nevoie de un tratament cu ultrasunete, practicat de veterinar. Pentru a prevent tartrul, variati alimentatia pisicii: alternati resturile de mancare, bucatelele de carne si crochetele. Puteti sa-i curatati dintii cu o periuta de dinti pentru copii. Frecati-i gingiile o data pe saptamana cu un produs special vandut de veterinari.

Nasul - Nasul unei pisici sanatoasc nu curge. Daca se intampla acest lucru, curatati narile cu vata inmuiata in apa calduta, pentru a evita formarea cojitelor, si ungeti-le cu vaselina.

Ghearele - Aceste arme de temut nu se uzeaza. Daca se ascut exagerat, taiati-le cu un cleste special sau cu o unghiera. Pentru acest lucru, tineti ferm laba animalului si apasati baza unghiei pentru a o scoate in afara. Sectionati partea transparenta si aveti grija sa nu o taiati pe cea roz, care contine nervi si vase sanguine. Ablatiunea unghiilor, ceruta de unii stapani ale caror pisici fac prea multe nazbatii, e o interventie mutilanta. Pisicile operate sunt incapabile sa se apere si sa se catere in copaci. Daca, in mod exceptional, socotiti oportuna aceasta operatie, ea trebuie facuta doar animalelor care nu prea ies din casa. Ea consta in sectionarea ligamentelor sub ultima articulatie, la labele din fata, si prezinta risc de infectie.

Ochii - La unele pisici ai caror ochi curg se acumuleaza o materie maronie, foarte inestetica pe blana deschisa la culoare. O curatare zilnica cu vata imbibata in musetel este indispensabila. Trebuie sa schimbati vata pentru fiecare ochi. Acest tratament va trebui facut saptamanal pentru pisicile cu blana inchisa la culoare.

Urechile - Este recomandat sa examinati urechile pisicii o data pe saptamana. Daca sunt napadite de par, ii vom epila incet cu mana. Nu lasati cerumul sa se acumuleze. Curatati interiorul urechii rotind cu grija un tampon de vata imbibat in apa calduta. Lasati pisica sa isi scuture capul si stergeti cu vata uscata pavilionul urechii. Evitati folosirea uleiului de migdale dulci, a alcoolului si a betisoarelor.

Ingrijiri curente

Sa dai pastile sau picaturi unei pisici, sa ii iei temperatura sau sa o pansezi nu este intotdeauna usor. Trebuie sa fi rabdator, sa cunosti tehnica, iar precautiile nu sunt inutile pentru a evita muscaturile si zgarieturile. Daca pisica dumneavoastra este nervoasa, un ajutor este bine­venit. Pentru a o linisti, rugati pe cineva sa o tina cu fermitate culcata pe o masa, apasand partea din spate si imobilizandu-i labutele in fata. Odata ce pisica e tinuta astfel cu o mana apucati-o de comisura pentru a o obliga sa deschida gura, iar cu cealalta introduceti comprimatul sau pilula cat mai adanc posibil in gat. Mentineti apoi gura inchisa pana cand se produce un reflex de deglutitie. Pentru a administra un comprimat, putem, de asemenea, sa il pisam ca o pudra si sa il amestecam in mancarea pisicii, daca mirosul nu e respingator. Putem sa amestecam comprimatul transformat in pudra cu lapte concentrat si sa ungem labuta pisicii, pe care aceasta o va atinge.
• Picaturi sau sirop. Daca pisica refuza medicamentul in mancare, puneti-l intr-o seringa fara ac pe care o veti introduce in gura animalului, printr-o parte, dincolo de bariera dintilor. Lasati-1 sa curga incet.
• Picaturi in nas. Gasiti pe cineva care sa va ajute. Intr-o mana tineti ferm capul pisicii la nivelul cefei, iar cu cealalta picurati cu grija in fiecare nara.
• Picaturi in ochi. Tinand pisica la fel ca mai sus, lasati sa curga lichidul sau pomada direct pe cornee, pipeta sau tubul fiind tinute in spatele sau deasupra ochiului animalului, pentru a nu-1 speria. 
Deschideti gura pisicii cu o mana, apucand de comisurile buzelor. Tineti animalul in pozitia aceasta, iar cu cealalta mana, introduceti in gura tamponul de vata imbibat in prealabil cu produsul cu care vreti sa ungeti. Pisica va mesteca scurt vata inainte sa o scuipe, amestecand produsul cu saliva. Trebuie sa va ajute cineva sa tineti pisica imobilizata pe o masa, apasand-o pe umeri. Ridicati coada si introduceti termometrul uns cu vaselina in anus. Lasati-1 un minut. Temperatura normala a pisicii este de 38,5°C. Incepand cu 39°C trebuie sa consideram ca temperatura este crescuta. Tinand pisica in aceeasi pozitie ca pentru luarea temperaturii, puneti-va o manusa si introduceti profund supozitorul uns cu vaselina. Tineti coada lipita de anus, pentru a evita expulsia. Injectiile subcutanate sunt la indemana oricui, iar cele intravenoase si intramusculare sunt de competenta veterinarului. Tinand pisica pe burta pe o masa, apucati pielea de deasupra gatului, dezinfectati cu vata imbibata in alcool de 90°, infigeti acul rapid, in paralel cu pielea, si apasati incet pe pistonul seringii. Pentru a bandaja o labuta, treceti fasa pe deasupra si pe dedesubtul articulatiei. Pentru a pansa capul, faceti un bandaj sub forma de opt, apoi il treceti in jurul urechilor pe care le lasati libere. Pentru coada, fixati mai intai o bucata de fasa in lungime, apoi pansati in jurul ei. In timpul pansarii, o pisica agitata ar trebui tinuta de o a treia persoana. Daca pisica dumneavoastra e agresiva, infasurati-o
intr-o patura si transportati-o intr-o cusca destul de mare. Daca nu, luati-o tinand-o cu o mana de sub piept, iar cu cealalta din spate. Daca presupuneti ca este o fractura de coloana vertebrala, miscati-o cat mai putin posibil si transportati-o pe o planseta pe care o veti introduce cu grija sub corpul ei.

Leul

Supranumit si regele animalelor,Panthera leo– leul, face parte din ordinul Carnivora, familiaFelidae. Leul este una dintre cele patru feline de talie mare din speciaPanthera, alaturi de tigru pantera si leopard. Desi pana acum circa10.000 de ani magnificul leu era, dupa om, cel mai raspandit mamifer terestru mare, astazi leul asiatic este pe cale de disparitie, iar leul african este declarat specie vulnerabila.

Habitat

Leul, este o specie in pericol, populatii semnificative gasindu-se doar in parcuri nationale din Tanzania si Africa de Sud.

Desi este supranumit “regele junglei”, leul este un animal care traieste in campii deschise, si poate fi gasit pe teritoriulAfricii. Leul prefera savanele si campiile intinse, insa poate fi intalnit si in tufarisuri si paduri. Copacii Acacia imprastiati prin savane permit leilor sa se retraga la umbra.

Leului asiatic (panthera leo persica), care in vechime traia din Grecia pana in India, traieste acum doar in Padurea Gir dinnord-vestul Indiei.

Leii au disparut din Grecia (ultimul loc in care mai traiau in Europa) in jurul anului 100 d.Hr.

Subspecii ale leilor

In prezent numai 6 subspecii mai populeaza savanele:

Panthera leo persica – leul asiatic

Panthera leo senegalensis – leul vest-african

Panthera leo azandica – leul nord-est-congolez

Panthera leo nubica – leul est-african sau leul Massai

Panthera leo bleyenberghi – leul sud-vest-african sau leul Katanga

Panthera leo krugeri – leul sud-est-african sau leul Transvaal

Leul alb se gaseste numai in rezervatiile naturale din Africa de Sud. Leii albi nu sunt subspecii separate, dar acestia nu prea s-au bucurat de libertate, oamenii grabindu-se sa ii captureze datorita frumusetii si maretiei lor. Nu se stie care este efectivul populatiei de lei albi in prezent, dar in 2004 s-a estimat ca ar mai fi in jur de 300 de exemplare in viata.

In trecut in gradinile zoologice exista o practica frecventa, cel putin dubioasa: aceea de imperechere a leilor cu tigrii, leoparzii sau jaguarii, rezultand diverse tipuri de hibrizi (ligru, leopon, tigon). Datorita necesitatii conservarii speciei, astazi hibridizarea se mai practica doar in menajeriile private si in gradinile zoologice din China.

Caracterisici fizice

Leul este a doua felina ca marime, dupa tigru. Dimensiunile leilor pot varia in functie de zona in care traiesc, insa in medie, femelele cantaresc 120-180 kg, iar masculii 150-230 kg. Capul si gura sunt foarte mari, ghearele puternice, umerii masivi, intregul corp fiind extremde musculos. Femelele leu au lungimea de 107-123 cm, iar masculii 90-250 cm, iar coada are 90-105 cm. Culoarea blanii sale variaza de la galben deschis pana la maro-ocru sau chiar roscat. Blana de pe abdomen este mai deschisa la culoare, iar smocul de par din varful cozii este negru. Puii au pete maronii pe blana, similare cu cele ale leoparzilor. Exista si lei albi, culoarea deschisa a blanii lor datorandu-se unei gene recesive. 
Dimorfismul sexual al leilor este foarte evident: masculii sunt singurii care au coama – in jurul gatului si pe piept. Coama variaza atat din punctul de vedere al culorii cat si al marimii si caracteristicile sale sunt influentate de gradul de maturitate sexuala, de climat, de bagajul genetic al exemplarului, dar si de secretia de testosteron. Astfel, un leu sanatos are o coama bogata si inchisa la culoare.

Caracteristici unice in lumea felinelor

Leii sunt singurele feline al caror dimorfism sexual este evident vizual. Masculul leu este singura felina care are coama.

Leul este singura felina care are varful cozii acoperit cu un smoc de par. Rolul acestui smoc este inca necunoscut. El este absent la nastere si incepe sa se dezvolte abia dupa 5 luni.

Dintre feline, leul are cel mai puternic raget si se poate auzi de la o distanta de 8 km, anihiland sunetele tuturor celorlalte animale din imprejurimi.

Caracteristici comportamentale

Desi s-au inregistrat cazuri de femele care au trait 20 de ani, in libertate leii rareori depasesc varsta de 8 ani. In captivitate insa ei pot ajunge sa traiasca chiar si peste 20 de ani. Sunt animale sociabile, comparativ cu celelalte feline din specia lor. Traiesc in general izolate, pe un teritoriu limitat. In timpul zilei se odihnesc - dorm pana la 22 de ore zilnic – intr-un adapost ascuns, in desisuri de papura sau alte ascunzisuri similare.

Din punct de vedere al organizarii sociale ei pot fi impartiti in doua categorii: rezidentii si nomazii.

Leii rezistenti traiesc in grupuri de maximum 40 de indivizi  - in general 15, dintre care 5 femele inrudite, impreuna cu puii lor, de ambele sexe si doi masculi puternici, dominanti, care se imperecheaza cu femelele adulte si protejeaza familia in momentele in care este atacata. De aceea, leul se poate numi si un iubitor de familie. Femelele se ocupa cu vanatul, in timp ce masculii apara si mentin frontierele teritoriului.  Puii pot fi alaptati de oricare dintre leoaicele din grup. Cand ajung la pubertate masculii sunt exclusi din grup. Acestia traiesc in salbaticie, cautandu-si propria familie. Pentru a deveni membrii unui nou grup tinerii masculi poarta batalii sangeroase cu masculii dominanti ai grupuli vizat, pentru a le lua locul. Daca reusesc sa cucereasca un grup si femelele grupului au deja pui, ele nu vor mai vrea sa se imperecheze cu noii masculi, ca urmare acestia ii vor omori pe vechii masculi pentru a se putea imperechea.

Leii nomazi sunt cei care traiesc singuri sau in pereche. Perechile sunt adesea formate din 2 masculi. Pe parcursul vietii un leu poate trece succesiv de la statutul de nomad la cel de rezident si invers.

Comunicarea in cadrul unui grup de lei este diversa, incluzand sunete (mugete, ragete, maraituri, mieunaturi, suieraturi, etc.), dar si atingeri, lingeri, frecari ale unor parti ale corpului sau posturi corporale. Ragetul leului este foarte puternic si se poate auzi de la o distanta de 8 km, el fiind emis in special noaptea si avand rolul de a semnala prezenta animalului intr-o anumita regiune.

Hranire

Leii sunt pradatori, exclusiv carnivori, foarte puternici, care vaneaza mamifere mari, printre preferatele lor enumerandu-se: antilope gnu, antilope impala, zebre, bivoli, mistreti salbatici, etc.

In timpul noptii pornesc la vanatoare. Leii, in special leoaicele, vaneaza numai in grup: doua sau mai multe leoaice urmaresc un singur animal – de regula, un animal de talie mare. De obicei aplica strategia furisarii pana in apropierea victimelor. Cel mai adesea, cateva femele incercuiesc turma din mai multe puncte, urmand sa atace brusc si violent individul cel mai apropiat. Desi coltii leilor sunt foarte ascutiti si au dimensiuni impresionante (pana la 8 cm lungime), prada este cel mai adesea omorata prin strangulare. Dupa ce este doborata, prada de dimensiuni mici este mancata pe loc, iar cea de dimensiuni mari este adesea tarata pana pe teritoriul grupului unde este sfasiata. Este admirabila forta leilor, pentru ca pot trasporta pe distante relativ lungi animale foarte mari. Un leu poate manca la o singura masa chiar si 30 kg de carne.

Reproducere
Leoaicele isi ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 3-4 ani. Leii nu au o perioada anume de imperechere si se pot reproduce de mai multe ori pe an. Femelele se pot imperechea cu mai multi masculi, iar pe parcursul perioadei de imperechere (care poate dura cateva zile) un cuplu poate copula de 30-40 de ori, lasand la o parte orice alta activitate (inclusiv hranirea). Perioada de gestatie dureaza circa 110 zile, la sfarsitul acesteia femela dand nastere la 1-4 pui, orbi si aproape total neajutorati. Femela isi amenajeaza un adapost intr-o regiune izolata si protejata, departe de restul grupului, iar puii sunt introdusi in grup abia la varsta de 6 saptamani. Intarcarea puilor are loc la varsta de 6-7 luni.

Deseori, femelele dintr-un grup isi sincronizeaza perioadele de estru in asa fel incat toate sa dea nastere puilor aproximativ in acelasi timp. Astfel, ele vor avea grija de pui impreuna si acestia vor avea mai multe sanse de supravietuire.

Protejarea leilor

Populatiile de lei sunt actualmente in descrestere rapida, cauza acestui fenomen nefiind inteleasa in intregime. Totusi, se pare ca factorul cel mai important este omul si actiunile sale care au ca rezultat micsorarea habitatelor speciei. Autoritatile au elaborat diverse programe de protectie a acestui animal extraordinar, concentrandu-se in special pe specia africana. Se incearca reproducerea in captivitate in vederea reintroducerii speciei in habitatele sale originale. O problema serioasa intampinata de cercetatori este insa asigurarea diversitatii genetice a populatiilor de lei din captivitate. Aceeasi problema exista insa si in libertate, intrucat populatiile de lei din Africa de Vest sunt izolate de populatiile din Africa Centrala si astfel nu se pot improspata genele.

Leul in mitologie

Putine animale au fost atat de respectate, admirate, adorate si chiar zeificate precum leii. Inca de acum 10.000-5.000 ani, primele civilizatii umane au identificat leul drept principal simbol. Alaturi de forta si reputatia lor, coama masculilor de leu care le imbraca capul si gatul, precum razele solare inconjoara astrul ceresc, intregea pe deplin imaginea de zeitate solara perceputa de oamenii inceputurilor.

Leii sunt un simbol care apare des in heraldica familiilor regale si cavaleriei. Apar pana si in arta Chinei, desi nu au trait niciodata acolo. Nici un alt animal nu a primit mai multa atentie in arta si literatura. In biblie este amintit de 130 de ori. In arta epocii pietrei, in special in picturile rupestre, se intalnesc frecvent desene reprezentand lei.

Un leu ridicat pe labele dinapoi, este un motiv heraldic comun – in general simbolizand curajul si vitejia. Chiar si-n zilele noastre, in Anglia, pe spatele unei monede alaturi de coroana se poate intalni un leu si un unicorn. Adesea din Grecia pana in Bali leii au simbolizat gardieni care protejau templele. Mitologia antica este, de asemenea, interesata de monstrii feroce – grifonul, himera si sfinxul – toti avand la baza corpul sau capul unui leu.
Cea mai raspandita imagine a unei feline mari este cea a unui leu maiestuos, care isi urmareste prada pe intinderile vaste ale campiilor din Sergenti.

Leul Alb

Spune unui prietenPrinteaza

Leul alb (Panthera leo kruger) este o subspecie a leului. Cei mai multi traiesc in rezervatiile naturale din sudul Africii, regiunea Timbavati.

Aceste animale sunt albe din cauza unei gene recesive. Albirea se poate datora si unei maladii genetice denumita leucism ce consta in reducerea numarului tuturor tipurilor de pigmenti colorati din piele.

Leul alb - scurta descriere:

Masculii sunt mai mari decat perechile lor, lungimea lor atingand 120 cm, iar greutatea – pana in 250 – 260 kg. Femelele cantaresc cam pe jumatatea masculilor, iar lungimea lor este de 110 cm.

Fiindca masculii sunt mai grei si mai lenti, femelele sunt cele care vaneaza de obicei.

Pentru a vana, leul alb trebuie sa se apropie considerabil de prada, la o distanta de aproximativ 30 m, deoarece nu poate alerga repede decat pe distante scurte.

Dupa ce se maturizeaza, masculii sunt alungati din grup pentru a nu se imperechea cu vreo ruda. Ei trebuie sa caute si sa isi stabileasca un teritoriu al lor, dupa care sa isi formeze propria familie. Femelele raman toata viata in familia in care s-au nascut.

Puii se nasc albi, dar pe masura ce cresc, culoarea se mai inchide catre un crem deschis.

Culoarea sa alba reprezinta si un dezavantaj, deoarece ii face mai vulnerabili: sare in evidenta, nu se pot camufla si sunt mult mai vizibili pentru alti pradatori.

Dupa descoperirea lor, leii albi au fost exploatati de occidentali, vanati si pusi in parcurile zoo private.

Leopardul

Familie: Felidae

Denumirea stiintifica: Panthera pardus

Înălțimea medie umăr: Bărbați - 60 până la 70 cm; Femeile - 55-65 cm

Greutate: Masculii - 35-65 kg; Femeile - 28 to 58 kg

Perioadă de gestație: 106 zile

Speranța de viață: Leopards in salbaticie traiesc pentru 15 la 20 de ani

Leopard figura complet, vedere laterală

Aspect fizic:
Leopard face parte din familia pisica - deci imaginați-vă un gigant, pisici domestice cu parul neted, cu pete și aveți o idee de ceea ce un leopard arata!
Culoarea de fond a blanii este de culoare și acest lucru poate varia de la foarte deschis la destul de întuneric.Cap, gât și picioarele sunt acoperite în pete negre, cu marcaje mai complicate, numite "rozete", pe restul corpului. Fiecare rozeta este format din trei sau patru puncte negre pe partea exterioară cu un centru de galben-brun.

Pîntecele de leopard sunt alb cu pete negre. Coada lunga este, de asemenea, sub alb cu rozete pe partea de sus. Nu există două leoparzii au aceleași marcajele sau culoarea. De fapt, pete de leopard fiecare sunt unice, similare cu amprentele digitale ale omului.

Alte caracteristici distinctive ale acestei pisici spectaculoase sunt cap mare, gât puternic și umeri, și membrele scurte, musculare.

Pete de leopard și rozete
Pete de leopard in rozeta model Leopard pîntecele albe
Pîntecele sunt de culoare albă cu pete negre la cap Leopard și umeri
Cap mare, gât puternic si umeri

Comportament:

Leopard - ascuns, viclean și adaptabil - este pisica final, capabil să trăiască într-o mare varietate de habitate, de la semi-deșert pentru pădurile tropicale. Din cauza acestei versatilitate, aceasta este cea mai numeroasă de feline mari din Africa.

Leoparzii sunt nocturne, vânătoare de noapte în timp ce cheltuielile mai odihnă zi, de obicei, drapat pe crengile copacilor sau culcat în tufișuri gros. Ca urmare, acestea sunt dificil de a vedea, dacă nu ești suficient de norocos pentru a identifica un repaus sau la soare se pe o stâncă la nivelul membrelor sau copac. După întuneric seturi, se mișcă în jurul intermitent până la ivirea zorilor.

Leoparzi adulți sunt solitare și teritorială și va asocia doar suficient de mult timp să se împerecheze. Ocupația de un teritoriu este promovat prin marcarea cu urină și fecale și sfâșia cu unghiile scoarța copacilor.

Desi sunt animale solitare și nu trăiesc în familii, leoparzii au totuși legături materne puternice. Chiar dacă tinerii să devină independent la aproximativ 22 luni, mama poate continua să împărtășească ucide cu puii ei, până când acestea devin complet auto-suficient.

Vanat

Leopardul este feline clasic în comportamentul său de vânătoare, specializat în capturarea și urmărire prada, apoi pouncing înainte ca victima să poată reacționa. Cu ei cap mic, picioarele îndoite și burta aproape atinge solul, un leopard va încerca să tulpină la termen de la trei la 10 de metri înainte de pouncing. În cazul în care se pierde, se va urmari rar prada.

După o chemare de succes, leopardul paralizează prada cu o muscatura prin partea din spate a gâtului care daune maduva spinarii, apoi strangulează victima cu fălcile sale puternice.
De obicei, ucide este apoi luat de gât și a târât în siguranță, departe de alte animale de pradă. Leoparzii stoca de multe ori ucide lor în copaci, la îndemâna de lei și hiene. Acest lucru necesită o mare putere, dar nu este o problemă pentru leoparzi - ele sunt renumite pentru puterea lor și poate transporta o carcasă de cel puțin propria lor greutate de până trunchiul vertical de un copac.

Aceasta putere masiv înseamnă un leopard mare adult este capabil de a ucide prada până la dimensiunea unei eland - de aproape 10 ori propria sa greutate! Pradă mici, cum ar fi soareci, sobolani si pasari mici sunt strivit de moarte cu un singur grevă labă.
Leopard cu prada în Leopard copac în copac cu ucide ei, o kudu adult de sex feminin
Dieta:

În general, leoparzii va mânca orice prada cu sange cald, de la șoareci și iepuri de câmp la antilope mare. Dar un leopard este oportunist suprem și vor mânca, de asemenea, păsări, reptile, rozătoare și chiar insecte. În cazul în care locuiesc aproape de oameni, acesta va ataca, de asemenea, animalele domestice și animalele de companie, cum ar fi câini.

Când nu există prădători mari sau vulturi din zona, un leopard va lăsa ucide pe teren acoperit cu sol afânat sau frunze. În caz contrar, se va purta prada într-un copac.

Leoparzii va curata, de asemenea, dacă este necesar, furtul ucide din gheparzi, hiene singuri și oricare dintre carnivore mici. Excesul de alimente sunt stocate pentru a fi consumate mai târziu și leoparzi au fost observate ucide din nou înainte de prima carcasă este complet consumat.

Reproducerea:
Un leopard femeie pe căldură atrage masculii de mirosul de urina ei. Un bărbat și femeie

poate rămâne împreună pentru mai multe zile, chiar schimbul de produse alimentare, timp în care se împerechează în mod repetat, înainte de a merge pe drumuri separate.

Femelele sunt capabile de reproducere la doi ani, va produce pui de la una la trei pui după o sarcină de durată de aproximativ 100 de zile (luni-trei și jumătate).

Copii Leopard cântăresc în jurul 500g la naștere și ochii deschiși după o săptămână. Pentru primele doua luni, mama ține puii ei ascunse în tufiș dens, crăpături de rocă sau trunchiuri de copac scobite. Puii vor aventura din ascunde după șase-opt săptămâni, timp în care se pot urca deja copaci.

Mama va pleca tinerii pui de pana la 36 de ore în timp ce de vânătoare și de alimentare înainte de a reveni pentru a le suge. Ea aduce alimente solide la puii ei, atunci când acestea sunt vechi de aproximativ șase săptămâni.

Puii sunt intarcati la trei luni, dar va rămâne cu mama pentru primele 22 luni. Doar jumătate din puii de la un gunoi va pe medie supraviețui până la maturitate.


Leoparzii au un apel distinctiv care sună ca o scândură de lemn a fost tăiat cu un fierăstrău. Sunetul tăierea se repetă la intervale de șase minute sau cam asa ceva în perioada de vârf de asteptare de ore, care tind sa apara in seara devreme sau înainte de ivirea zorilor.

Apel leopard permite vecinii teritoriale să țină departe unul de altul și, de asemenea, permite barbati si femei pentru a găsi unul pe altul.


Alte sunete care leoparzi face includ maraitul agresiv, atunci când, scuipa si urlatoare, atunci când a amenințat și toarce când mulțumit.

Leopardul de zapada

Descrierea fizică

Cei mai mulți dintre noi sunt familiari cu acest animal iconic din cauza profilului său de mare public, dar a considerat o pisica de mare "mijlocii", leopardul de zăpadă este considerabil mai mic decât leii sau tigrii. Masculii cantaresc pana la 55 kg, iar femelele sunt mai mici cântărind în jur de la 40 kg. 3 ft lor cozi lungi sunt aproape la fel de mult ca și restul corpului lor, și îi ajută să echilibreze de-a lungul traverselor de înguste și crestele muntoase din casele lor. Blana lor de fum-gri este incredibil de dens și lânos, care să le permită să țină de cald la temperaturi cât mai scăzute -40 ° C în timpul iernii.

Distribuție

Deși gama lor acoperă douăsprezece țări principale populațiile sunt în China, Mongolia, India, Kârgâzstan și Pakistan în lanțuri muntoase accidentate.

Reproducere

Leoparzii de zăpadă sunt în principal activ în zori și în amurg (crepuscular) și adulții sunt solitare în afară de cazul în care sunt reproducție și atunci când femelele sunt creșterea puii lor. Ele sunt cunoscute să se împerecheze la sfârșitul iernii și apoi femela dă naștere după aproximativ trei luni. Ea va avea, de obicei, 2 sau 3 pui, deși pui solitare și puii de până la cinci s-au înregistrat prea. Puii stau cu mama lor pana cand acestea sunt de 18 - 24 de luni.

Dietă

Leoparzii de zăpadă sunt carnivore. Prada lor cele mai frecvente sunt bharal (oi albastru) și ibex. Cu toate acestea ei vor vâna, de asemenea, animale mici, cum ar fi marmote, Pika, iepuri, rozătoare mici și păsări. Se crede ca leoparzii de zapada va interceptat bharal sau ibex la fiecare 10-15 de zile, ceea ce înseamnă că ei consumă 20-30 de oi adulte in fiecare an. Leoparzii de zăpadă, de asemenea, pradă pe efectivele de animale domestice, atunci când acestea pot.

Habitat

Leoparzii de zăpadă sunt în mare parte găsit în mare, munți stâncoși, sălbatice care traversează Asia Centrală. De obicei, locuind zone de creșteri între 1.800 și 5.800 de metri deasupra nivelului mării. Acestea pot fi găsite la altitudini mai mici, în zonele de nord, cum ar fi munții din Rusia, mongolă și chineză.

Amenintare

Principalele amenințări că acest chip specie include pierderea de prada lor, braconaj de comerț ilegal, în conflict cu localnicii, minerit prost planificată în habitatul lor și lipsa de capacitate de conservare, politica și conștientizare.

Comerțul ilegal: Leopardul de zăpadă sunt uciși în scopuri comerciale și braconaj pentru comerțul ilegal reprezintă o amenințare semnificativă. Piei par a fi principalul produsele Snow Leopard a cererii, dar există, de asemenea, dovezi ale cererii de animale vii pentru grădini zoologice și circuri. Alte parti ale corpului găsite în comerț includ oase (utilizate mai ales în medicina chineză ca un substitut pentru tigru oase), precum și gheare, carne și organe sexuale de pisici de sex masculin. Comerțul ilegal pare a fi în creștere rapidă, cu creștere de putere economică a Chinei. În Afganistan, noi piețe au apărut, care sunt dificil de poliție ca urmare a conflictului militar în curs de desfășurare.

Pierderea de pradă: pastori comunitatea locală depinde de animalele lor de vedere financiar și astfel să aibă un stimulent tot mai mare pentru a mări dimensiunea de turmele lor. Turme mari au nevoie de zone tot mai mari să pască și, prin urmare, reduce disponibilitatea de alimente pentru oi albastru sălbatice și Ibex, care leoparzii de zăpadă de obicei se hranesc cu. Pe măsură ce numărul de pradă sălbatice reduce există mai puțin pradă naturale disponibile pentru leoparzii.

Conflictul cu persoane locale: Cu mai puțin pradă sălbatice să se hrănească, leoparzii de zăpadă rândul său, la animale domestice, care este disponibil. Pierderea de animalele lor înseamnă pierderi financiare semnificative pentru păstorii și era de așteptat ucid deseori leoparzii în represalii. Leoparzii de zăpadă sunt prinse, otrăvit sau împușcat, pentru a preveni alte atacuri.

Exploatarea prost planificată: Industria amenință, de asemenea, leoparzii de zăpadă prin distrugerea habitatului lor. Minerii vor folosi produse chimice și substanțe explozive periculoase pentru a extrage minerale din munti, unde trăiesc leoparzii de zăpadă. Minele din cadrul zăpadă habitatelor leopard provoca daune ecologice grave care obligă leoparzi de zăpadă și prada lor să se mute. Minele gestionate prost, de asemenea, aduce schimbări la scară largă sociale prin imigrare a lucrătorilor din alte regiuni, și de multe ori acești migranți se angajeze în braconaj și vânătoare cauzand o presiune suplimentară asupra vieții sălbatice.

Cea mai mare specie de feline din lume este tigrul, denumit in mod stiintific Panthera tigris. Aceasta specie poate atinge o greutate de 306 kg si o lungime totala de 3.3 metri. Membrii speciei sunt animale feroce, care isi apara teritoriul si sunt greu de imblanzit. Detaliul care ii deosebeste pe tigri de alte specii de feline este modelul de dungi verticale de culoare inchisa de pe blana rosie-portocalie care poate avea si nuante mai deschise. Coltii lor sunt extrem de puternici, caninii acestei specii au lungimea cea mai mare dintre toate felinele.
 Tigrul (Panthera Tigris)
Tigrul (Panthera Tigris)
Desi in trecut tigrul era mult mai raspandit in lume, avand numeroase exemplare in Asia, in ultimii 100 de ani peste 95% din exemplarele existente ale speciei au disparut. In prezent, un numar mic de exemplare ale speciei mai exista in taigaua suberiana si in zone ale mlastinilor tropicale. Cele sase subspecii de tigru ramase in lume au fost clasificate drept specii pe cale de disparitie. Numarul total de exemplare din intreaga lume se estimeaza a fi undeva intre 3.000 si 5.000, majoritatea populatiilor ramase traind la mari distante unele de altele.
Tigrul este un animal solitar, insa social, care are nevoie de o zona intinsa de habitat pentru a-si satisface „nevoile culinare”. Atat din cauza zonelor de mare intindere de care au nevoie pentru a trai, cat si din cauza ca in general, cei mai multi sunt originari unor zone extrem de populate de pe pamant, numeroase conflicte intre feline si oameni au izbucnit in mod frecvent. Atat in gradini zoologice cat si in libertate, durata maxima de viata a tigrilor pare a fi intre 20 si 26 de ani.
Tigrul este un animal musculos, cu un cap relativ mare. Pupilele

sunt circulare iar irisul este de obicei auriu.Vederea diurna a tigrului este apropiata de cea a omului, diferita fiind acuitatea, mai scazuta la tigri. Vederea nocturna este de sase ori mai buna decat cea a omului. Structura coardelor vocale si a laringelui ii permit tigrului sa scoata sunete tipice felinelor, cum ar fi ragetul sau maraitul. El poate emite si recepta infrasunete. Are simtul mirosului si auzul foarte dezvoltate, ceea ce il ajuta la identificarea prazii.

Imaginea generala creata din carti si filme este aceea ca tigrii sunt niste creaturi fioroase, agresive, care ataca oamenii, dupa care ii sfasie si ii mananca. Acest lucru nu prea e adevarat. Doar in anumite conditii, cand un tigru este flamand poate sa devina periculos, dar de obicei, cand vede un om, prefera sa o stearga pe furis. Insa nu tigrul e cel care ameninta omul, ci el este amenintat de om. Cererea pe plan international a medicamentelor asiatice traditionale produse din anumite parti ale tigrului este principala cauza a reducerii numarului de tigri. Urechile relativ mici sunt rotunde si negre si au pe partea dorsala un punct alb numit ocellus care are un rol important in comunicarea intraspecifica. Modelul dungilor de pe blana fiecarui individ sunt unice, de aceea acestia pot fi identificati mai usor de catre oameni. Functia dungilor ar indeplini rolul de a camufla animalul in timp ce acesta isi vaneaza prada. Femelele sunt putin mai mici decat masculii, iar labele lor sunt mai mici decat ale acestora.
Dintre cele noua subspecii initiale, doar sase specii mai exista in lume in prezent. Acestea traiesc in Bangladesh, Iran, Siberia, India, Afganistan, China, insulele Indoneziei si sud-estul Asiei. Subspeciile care au supravietuit pana in prezent sunt:
Tigrul Bengalez (Panthera tigris tigris): este cea mai comuna subspecie a acestei feline ramase in viata (are in jur de 2.500 de indivizi), se gaseste in zone ale Indiei, Bhutanului si Bangladeshului. Traieste in zone aluviene, in paduri tropicale si subtropicale. Este folosit in medicina traditionala chineza, fapt pentru care Societatea Protejarii Vietii Salbatice din India a incercat sa ii introduca in habitate protejate prin lege.
Tigrul Indochinez (Panthera tigris corbetti): se gaseste in Laos, China, Cambodgia, Thailanda, Vitenam si Burma. Aceasta specie este de talie mai mica si culoare mai inchisa decat specia de bengalez. Prefera sa traiasca in paduri din munti sau dealuri. Se preconizeaza ca un numar maxim de 1.800 de exemplare mai traiesc in salbaticie in prezent.
Felina Malayana (Panthera tigris jacksoni): se gaseste doar in sudul peninsulei Malay intr-un numar de aproximativ 800 de exemplare.
Subspecia Tigrului Sumatran (Panthera tigris sumatrae): se gaseste doar pe insula Sumatra si este amenintat cu disparitia (are un numar de maxim 500 de exemplare).
Tigrul Siberian (Panthera tigris altaica): este protejat in regiunile din Siberia de Est. Mai este cunoscut si sub denumirile de Amur, manciurian, coreean, altaic. Are blana deasa si este subspecia de talia cea mai mare. Ajunge la 180 cm lungime in cazul femelelor si 230 cm in cazul masculilor. Atinge greutatea de 227 de kg. Se distinge printr-o nuanta de auriu a blanii si mai putine dungi pe corp. S-a demonstrat in 2009 ca tigrii siberieni sunt aceeasi subspecie ca tigrii caspiani disparuti in anii 1950.

Tigrul din China de Sud (Panthera tigris amoyensis): este cel mai amenintat cu disparitia, fiind inclus in primele 10 animale din lume pe cale de disparitie. In salbaticie nu se stie daca acesta mai exista, singurele exemplare ramase, in numar de 59, se afla pe teritoriul Chinei. 
Hranire
In salbaticie tigrii se alimenteaza indeosebi cu copitate. Tigrul bengal prefera cerbii, sambarii, caprioarele axis, porcii salbatici si nilgaii. Tigrul siberian vaneaza si el cerbi, mistreti, dar si cerbi sika, caprioare, mosti; tigrul sumatrian - sambari, mistreti si tapiri malaezieni. Tigrii incearca sa doboare si prazi mai mari, ca bivolul indian, gaurul, elanul. Din cand in cand, ei vaneaza animale mai „exotice” pentru ei - maimute, fazani, iepuri si chiar peste. Ratia unui tigru adult este de 50-70 copitate pe an.

Tigrii pot ucide si alte rapitoare: lupi, leoparzi, serpi boa si chiar crocodili. Tigrii siberieni si ursii bruni reprezinta un pericol serios unii pentru altii; primii rapesc ursii mici si chiar ataca ursi adulti. Ursii bruni si cei tibetani alcatuiesc 58% din ratia alimentara a tigrului siberian (ii omoara mai ales masculii). Ursii soare, agresivi din fire, alunga uneori tigrii de langa prada capturata, insa cel mai des se intampla invers.
Elefantii indieni sunt o prada imposibila pentru tigri, de aceea acestia ii evita pe cat posibil, desi cateodata le ataca puii. A fost inregistrat un caz in care un tigru a ucis o femela adulta de rinocer indian. Uneori tigrii ataca animale domestice (caini, vite, cai, magari). Obisnuiesc sa manance nuci, iarba, fructe, dar numai in sezonul cald.
 Pe teritoriul intregului sau areal, tigrul se afla in varful piramidei trofice si aproape ca nu are concurenta. Uneori pot avea probleme cu anumite specii de caini (ca de exemplu cainele rosu indian) care, atacand in haita, pot ucide un tigru adult.
La o masa tigrul consuma de la 30 la 40 kg de carne, sau 50 kg daca e flamand. Tigrul poate ramane langa cadavrul unui cerb sau mistret cateva zile, pentru a-l termina de mancat. Foametea o suporta usor datorita stratului de grasime de sub piele, a carui grosime poate atinge 5 cm la tigrul siberian.

Vanatoarea

Tigrii vaneaza singuri, utilizand doua tehnici de vanatoare: furisarea catre prada si statul la panga. Prima o folosesc mai mult iarna, iar a doua - vara. De obicei urmaresc prada sau o asteapta pe carari sau la adapatoare. Urmarindu-si prada, au grija sa nu stea in calea vantului. Se deplaseaza atent, cu pasi mici, uneori de-a busilea. Ajungand la o distanta destul de mica, ei se reped la victima si o prind din urma executand sarituri foarte lungi. Atunci cand stau la panda, ei asteapta rabdatori ca prada sa se apropie si atunci sar din ascunzis luand-o prin surprindere.

Daca da gres, tigrul isi urmareste prada nu mai mult de 100-150 m. Desi e un animal masiv, poate dezvolta 60 km/h pe aproape orice suprafata.
Pe copitatele mari le apuca de gat, dupa care le asfixiaza sau le rupe gatul, lasandu-le sa sangereze din carotida si/sau venele jugulare. Ii ajuta foarte mult coltii lungi de 8 cm. Pentru animalele mici tigrii depun mai putin efort. Pe ele le ucid fracturandu-le coloana vertebrala sau una din extremitati.
In timpul vanatorii, tigrul poate sari pana la 5 m in inaltime si pana la 9-10 m in lungime.

Prada si-o duce in dinti sau in spate. Poate alerga cu 100 kg pe spate, iar cu 50 kg in dinti poate sari pana la 2 metri inaltime. Prada mai mare o taraste pe pamant; uneori aceasta poate fi de 6-7 ori mai grea decat insusi tigrul.
Un tigru poate ucide un om cu o singura lovitura de laba.
Tigrii nu au din instinct abilitatea de a vana, ci si-o formeaza luand lectii de la mama lor.

Reproducerea

Masculii sunt poligami. Imperecherea are loc in lunile decembrie-ianuarie. In regiunile slab populate, o femela este urmarita de un singur mascul. Daca masculi sunt mai multi, intre acestia uneori apar conflicte pentru dreptul de a se imperechea cu o femela. Atunci cand un mascul simte, dupa marcajele femelei, ca aceasta e in calduri, el incepe sa se comporte diferit (comportamentul Flehmen), schimbandu-si grimasa fetei.
Tigroaica este capabila de fecundare numai cateva zile pe an, timp in care imperecherea are loc de mai multe ori pe zi, insotita de sunete puternice. Majoritatea femelelor nasc pentru prima oara la varsta de 3-4 ani, iar perioada dintre doua nasteri este de 2-3 ani. Gestatia dureaza 97–112 zile, in medie 103 zile.
Tigroaica isi aranjeaza culcusul in locuri greu accesibile: in pesteri, intre pietre, in desisurile de trestii. Poate folosi una si aceeasi ascunzatoare mai multi ani la rand.
Tigrisorii se nasc in martie-aprilie, cate doi-patru, mai rar unul singur si inca mai rar cate cinci-sase. In primele zile sunt absolut neajutorati, au greutatea de 1,3-1,5 kg, si incep sa vada in jurul celei de-a saptea zi. Primele 6 saptamani se hranesc doar cu laptele mamei. Aceasta nu-i permite tatalui sa se apropie, de frica ca acesta nu-i va recunoaste si-i va manca. La 8 saptamani tigrisorii sunt capabili sa iasa din culcus si sa-si urmareasca mama. Devin independenti la 18 luni, dar raman cu mama pana la varsta de 2-3 ani, uneori pana la 5 ani.

O data deveniti independenti, femelele raman aproape de teritoriul mamei, in timp ce masculii strabat distante lungi in cautarea unui teritoriu; daca sunt putini tigri in regiune, ei ocupa un teritoriu liber, iar daca nu, sunt nevoiti sa cucereasca teritoriul altor masculi. Femelele ating maturitatea sexuala la 3-4 ani, iar masculii la 4-5 ani. O femela poate aduce pe lume 10-20 tigrisori pe tot parcursul vietii, din care circa jumatate mor de mici. Tigrul traieste in jur de 25 de ani.

Se incearca inmultirea speciei si reintroducerea sa in salbaticie, dar avand in vedere ca exemplarele existente sunt descendente a doar sase animale, diversitatea genetica este pusa in pericol.
Printre cele mai populare specii se numara si tigrul alb. Acesta este rar si a fost produsul unei mutatii genetice. Din pacate, aceasta specie nu traieste la fel de mult precum tigrii obisnuiti si este predispusa la probleme de sanatate. S-a incercat imperecherea specimenelor albe cu cele normale pentru a se remedia problemele aparute, insa acestea au dus la si mai multe probleme de ordin genetic