Paianjeni

Tarantule

În culturile moderne tarantulele au fost adesea descrise ca fiind respingătoare şi de care ar trebui să ne fie teamă. Această greşeală de interpretare şi goană după senzaţional le-a câştigat o reputaţie proastă nejustificată.

Aceste animale sunt de obicei complet inofensive atunci când sunt tratate cu respect. În ultimii ani aceşti păianjeni mari sunt din ce în ce mai prezenţi în magazinele destinate animalelor de companie, iar numărul de specii disponibile este din ce în ce mai mare.

În Africa se numesc "Păianjen-babuin", în Asia "Păianjen-mâncător-de-păsări", în Australia "Păianjeni-şuierǎtor". Numele de tarantulă este aplicat din greşeală şi altor păianjeni.

Există specii de tarantule care sapă galerii în pământ şi specii care trăiesc în copaci ("terestre" şi "arboricole").

În funcţie de zona din care provin sunt împărţite în două categorii:  tarantulele "lumii vechi" (Africa, Asia şi Europa) şi ale "lumii noi" (Australia de Nord şi America de Sud). Tarantulele din "lumea nouă" au pe partea din spate a corpului perişori iritanţi, iar cele din "lumea veche" au o otravă puternică şi sunt "agresive", adică intinctul de apărare a propriului teritoriu este mai mare, atât în natură, cât şi în terariu. Nici o tarantulă nu va urmări un om în pădure sau în casă cu intenţia de a muşca.

Tarantulele pot avea diferite dimensiuni. Cele mai mici au doar 5 cm, iar cea mai mare tarantulă înregistrată are lungimea de 33 cm. Măsurarea dimensiunii tarantulelor se face de la vârful unui picior din faţă dintr-o parte până la vârful ultimului picior din spate, pe partea opusă.

Sunt "nocturne" şi toate activităţile lor încep după-amiaza sau seara. Când spunem nocturne nu înseamnă că nu se mişcă în timpul zilei, dar mai puţin active în momentul care sunt în lumină.

Fiind nevertebrate (înseamnă că nu au schelet osos intern şi coloană vertebrală), au corpul acoperit cu o cuticulă chitinoasă, dură, cu rol protector, care nu le permite să crească. De aceea, este nevoie ca ele să desprindă şi să părăsească învelişul vechi şi să îl înlocuiască cu unul nou mai spaţioas. Acest proces se numeşte năpârlire şi se repetă la perioade de timp diferite, în funcţie de tipul de cuticulă, de vârstă şi de locul din care provine.
red-kneed-tarantula

Tarantulele mănâncă mai ales insecte, rozătoare mici, păsări, şerpi şi alte animale mici. Hrana este digerată extern, ceea ce înseamnă că prind prada şi îi injectează o enzimă cu care o paralizează, rolul enzimei fiind de a o degrada, înmuia şi de a deveni mai uşor de digerat. Astfel, tarantulele mănâncă un amestec deja digerat, iar resturile sunt aruncate.

Organismul  tarantulei este alcătuit din două părţi principale: capul (cefalotorace sau prosomă) şi corpul (abdomen sau opistosomă). Pe cap (cefalotorace) sunt toate conexiunile cu membrele principale: picioare, "mâini" (pedipalpi, prima pereche de membrelor care sunt folosite ca arme) şi gheare (chelicere; canini).
 
Patru perechi de ochi sunt situaţi pe partea superioară a capului. În interiorul capului este creierul, care nu este foarte dezvoltat ( sunt grupuri de celule nervoase). În abdomenului este situat stomacul în care tarantula "suge" lichidul pe care l-a transformat în hrană digerată folosind enzime.

Tarantula, ca toate arahnidele, are patru perechi de picioare. Majoritatea speciilor par să aibă 10 picioare, dar primele două "în plus" sunt mai scurte decât celelalte şi servesc drept mâini. Tarantula le foloseste pentru a căuta şi prinde prada, pentru a săpa şi pentru a merge. Fiecare picior este împărţit în mai multe elemente componenete.

Diferenţa dintre sexe (la majoritatea speciilor) a tarantulelor adulte este destul de vizibilă. Bărbaţilor le cresc  "cârlige" pe prima pereche de picioare în timpul ultimei năpârliri. Acestea le permit prinderea femelelor în timp ce copulaţia se realizează prin peridalbi.

În general, păianjenii nu sunt periculoși pentru oameni. Ei îi mușcă doar pentru a se apăra. Mușcătura lor nu este mortală, dar provoacă dureri. Totuși din cauza veninului, mușcătura unor specii poate fi fatală. Speciile genurilor Loxosceles și Latrodectus sunt printre cei mai veninoși păianjeni araneomorfi Ei sunt retrași și atacă oamenii doar când sunt amenințați. Speciile Atrax, unele din cele mai agresive din Australia, au cauzat moartea a 13 persoane. Un alt gen de păianjeni periculoși este Phoneutria, dar datele cu privire la pericolul pe care-l prezintă sunt puține
În secolul XX au fost raportate peste 100 de decese umane demonstrate, cauzate de mușcătura păianjenilor. Acest număr nu este chiar așa de mare în comparație cu cel al meduzelor, care au provocat decesul a 1 500 de persoane. Multe cazuri presupuse de mușcături de păianjen pot reprezenta diagnostice incorecte care ar face mai dificilă administrarea tratamentelor împotriva veninului.
Beneficii aduse omului
Bucatele gătite din tarantule sunt considerate o delicatesă în Cambodgia și de către indienii Piaroa din sudul Venezuelei - cu condiția ca firele de păr extrem de iritante, mijlocul principal de apărare, sunt eliminate preventiv.
Veninuri păianjenilor poate fi o alternativă mai puțin poluantă la pesticidelor, deoarece el este mortal pentru insecte, dar inofensiv pentru marea majoritate vertebratelor.
În medicină veninul păianjenilor este cercetat, pentru tratarea aritmiei cardiace, bolii Alzheimer, accidentelor vasculare cerebrale, și disfuncțiilor erecției.
Deoarece mătase de păianjen este atât elastică și rezistență, în prezent se încearcă utilizarea ei în ingineria gentică și producerea ei pe cale sintetică
Arahnofobia
Arahnofobia este o frică anormală față de păianjen și pânza acestuia. Este una dintre fobiile cele mai comune, precum unele statistici arată că 50 la sută din femei și 10 la sută din bărbați prezintă simptome ale acesteea. Această fobie poate fi un mecanism de protecție sau de origine socială, generată de filme.
Păianjenii în simbolică și cultură

Păianjeni au fost mereu în centrul unor superstiții, povestiri și mitologiile din diferite secole. Ei au simbolizat răbdarea, datorită modului lor de vânătoare, de construcția pânzei și așteptare prăzii. Ei au fost priviți și negativ, din cauza veninului mortal.Se apreciaza ca in lume exista circa 20.000 de rase de paianjeni, dintre care cele mai multe traiesc in America de Sud si in Africa. Exista, desigur, destule si in Europa, Asia, Australia si America de Nord. Sunt si paianjeni veninosi, a caror intepatura poate fi mortala chiar si pentru om, cum este “vaduva neagra” sau paianjenul cu cruce. Unele rase tropicale din America de Sud (si chiar Europa mediteraneeana) cuprind paianjeni uriasi, cum ar fi vestita tarantula, mygala (care traieste in Brazilia si India), paianjenul alergator (in Italia) si multi altii. Desi se inrudesc cu paianjenii obisnuiti, acestia sunt totusi diferiti, nu numai prin dimensiunile gigantice, dar si prin modul de viata. Ei nu tes panza, ci se ascund in gauri si ataca prada sarind asupra ei. Se pot hrani si cu vietati mai mari, cum ar fi soparlele si chiar unele pasarele. 

Vaduva neagra, Latrodectus hesperus, traieste in regiunile calde ale Statelor Unite. Acest paianjen poate fi gasit in toate cele patru deserturi americane.

Vaduva neagra traieste sub pietre, roci, plante si diferite tipuri de moloz. Panzele lor sunt construite aproape de sol, uneori in interiorul cosurilor de gunoi si chiar in jurul caselor. Cand vremea se schimba de la cald la rece, vaduva neagra prefera sa gaseasca locuri calde unde sa-si construiasca panza, adica interiorul caselor. Pentru a preveni intrarea paianjenului vaduva neagra in casa, ar trebui indepartate toate materialele in care aceasta fiinta se poate ascunde.

Caracteristici fizice
Vaduva neagra matura este de obicei neagra si lucioasa. Este usor de recunoscut dupa forma unei clepsidre de culoare rosie aflata pe interiorul abdomenului ei. Femela masoara 3.5 centimetri lungime, avand o greutate de 25 grame si are un abdomen foarte rotund.  Masculul este jumatate din marimea femelei, insa are picioarele mult mai lungi. Prezinta benzi rosu cu galben pe spate.


Reproducere
In perioada de imperechere, masculul vaduva neagra isi cauta partenera, timp in care nu va musca si nici nu se va hrani. Dupa imperechere, femela vaduva neagra va depune mai multi saci cu oua ce contin aproximativ 750 de oua. Sacul masoara 1 centimetru diametru, poate fi alb sau crem si are textura unei hartii. Intr-o vara, femela poate depune intre 4 si 9 saci. Incubatia dureaza 14 zile, iar tinerii paianjeni vaduva neagra sunt canibali. Dintr-un sac supravietuiesc 1-12 paianjeni vaduva neagra.

Masculul vaduva neagra ajunge la maturitate dupa 70 de zile si moare  la varsta de o luna sau doua. Acest lucru se intampla pentru ca femela, cateodata, mananca masculul cu care tocmai s-a imperecheat. Femelele se maturizeaza la varsta de 90 de zile si traiesc 1-1.5 ani.


Comportament
Vaduva neagra tese panze care nu au o anumita forma  sau marime. Panza paianjenului vaduva neagra variaza ca locatie, dar cel mai mult variaza ca forma.  Panza provine dintr-un lichid eliminat de glandele aflate in abdomen. La iesirea din abdomen, lichidul se intareste datorita intinderii. Panza paianjenului vaduva neagra este mai puternica decat panza oricarui alt paianjen.

Vaduva neagra este timida si activa mai mult noaptea, stand mai mult in interiorul panzei si iese doar cand se simte amenintata. Femela musca doar atunci cand este deranjata.

Vaduva neagra produce un venin periculos pentru om, insa rata deceselor survenite in urma muscaturii este destul de mica.

Hrana
Vaduva neagra este un paianjen care se hraneste cu insecte. Pentru ca panza sa este lipicioasa, poate sa-si captureze prada cu ea. Din hrana sa nu lipsesc gandacii, inclusiv cei de bucatarie si mustele. Vaduva neagra isi ucide prada injectandu-i venin. Apoi va face un orificiu in corpul acesteia si va incepe sa suga tot lichidul aflat in prada. Sucul digestiv al vaduvei negre va fi injectat si in corpul pradei pentru a ajuta la maruntirea partilor aflate in corp. Vaduva neagra va  lasa in urma doar invelisul exterior al prazii.


Importanta pentru om
Pozitiva
Vaduva neagra nu este neaparat benefica pentru om cu exceptia faptului ca mananca insecte. Se poate gasi frecvent in apropierea locuintelor oamenilor ajutand la eliminarea insectelor daunatoare.

Negativa
Vaduva neagra poate fi un paianjen periculos. Are un venin de 15 mai periculos decat cel al sarpelui cu clopotei. Insa cand musca, vaduva neagra injecteaza doar o mica parte din veninul sau, in timp ce sarpele cu clopotei isi injecteaza tot veninul in victima. Cu toate acestea, daca o cantitate mai mare de venin al paianjenului vaduva neagra ar fi injectat in om, acesta cel mai probabil ar muri.

Muscatura paianjenului vaduva neagra provoaca dureri abdominale si umflarea muschilor picioarelor. Simptomele mai putin grave ar fi uscarea gurii, transpiratie si umflarea pleoapelor. Daca o persoana mai tanara de 16 ani sau mai in varsta de 60 de ani este muscata trebuie sa mearga de urgenta la spital. Cele mai multe decese apar la aceste persoane din cauza insuficientei cardiace sau pulmonare. Personele sanatoase care sunt muscate se recupereaza in 2-5 zile, daca beneficiaza de ingrijirea corespunzatoare. Pentru o persoana muscata pentru prima oara, apa si sapunul functioneaza pentru igienizarea zonei urmata de aplicarea unei comprese reci. 

Paianjenii sunt nevertebrate care fac parte din ordinul Araneae, din clasa Arachnide. Exista cel putin 40 000 de specii de paianjen. Acestia se gasesc in toata lumea, de la zonele artice la cele tropicale. Acestia pot trai atat in varful muntilor cat si in apa, in cupole de matase pe care le alimenteaza cu aer.
paianjen.In functie de specie, un paianjen poate masura intre 6 milimetri si 25-30 de centimetri. Toti paianjenii au 8 picioare, iar unele specii isi folosesc picioarele din fata pentru a imita antene, cum au furnicile. Acestia sunt pradatori ce nu au aripi sau falci pentru a mesteca, insa au o mica trompa pe care o folosesc pentru a suge interiorul prazii, transformat in lichid. Paianjenii sunt, de asemenea, capabili sa-si manance propria matase.

Foarte multi oameni cred ca paianjenii sunt insecte, insa acest lucru nu este adevarat. Corpul unei insecte este format din 3 parti, in timp ce corpul unui paianjen este format din 2 parti. Cele doua parti ce alcatuiesc corpul unui paianjen sunt: partea dura formata din cap si torace, si partea moale, care este abdomenul. Cele doua parti sunt legate intre ele printr-o talie subtire numita “pedicul”. Acest pedicul permite paianjenului sa-si miste abdomenul in orice directie. Paianjenii au doua papile atasate de cap, pe care le folosesc pentru a se curata si pentru a se hrani. La masculii adulti, capetele acestor papile sunt transformate in structuri specifice, folosite la imperechere. Deoarece paianjenii nu au antene, acestia isi folosesc perii sensibili de pe picioare pentru a simti mirosuri, sunete, vibratii si curenti de aer.
Majoritatea paianjenilor au 8 ochi, pozitionati in diverse feluri. Unele specii au 6, 4 sau chiar 2 ochi, iar unele specii intalnite in pesteri nu au ochi deloc. Uneori o pereche de ochi este mai bine dezvoltata decat ceilalti ochi. Speciile de paianjeni vanatori, ca paianjenul saltaret sau paianjenul lup, au vederea de la moderata la excelenta. La paianjenul saltaret, perechea principala de ochi vede in culori.
Paianjenii pot face 7 tipuri diferite de panza, de la panza lipicioasa pentru a-si prinde prada, pana la panza cu firul rezistent. Acestia isi folosesc, de asemenea, panza drept parasuta sau pentru a se proteja pe ei insisi si pe puii lor. Aceste tipuri de panza sunt produse de glande si tuburi specializate, care se gasesc de obicei in zona abdomenului. Nu exista niciun paianjen care sa poata scoate toate cele 7 tipuri de panza. Unele specii isi folosesc panza pentru a vana, in timp ce alte specii vaneaza fara a se ajuta de panza. Panza poate, de asemenea, fi folosita pentru a-i ajuta la catarat, pentru sacii de oua, pentru a infasura prada, etc.
Toti paianjenii in afara de cei din familiile Uloboridae si Holarchaeidae si cei din

subordinul Mesothelae, au colti si pot injecta venin pentru a se proteja sau pentru a-si omori prada. Dintre acestea numai aproximativ 200 de specii au muscatura periculoasa pentru om. Multe specii de paianjen au muscaturi care sunt dureroase, insa nu afecteaza prea mult sanatatea unui om.
Digestia are loc intern si extern. Paianjenii care nu au chelicere puternice, secreta niste fluide digestive inauntrul prazii, prin intermediul unor conducte din chelicere. Aceste fluide digestive vor lichefia interiorul prazii, permitand paianjenului sa le suga cu ajutorul trompei. Paianjenii care au chelicerele puternice, mesteca prada cu totul, lasand in urma doar cateva portiuni nedigerabile. Paianjenii au un sistem circulator deschis, adica nu au sange adevarat, sau vene prin care acesta sa circule. Corpul lor este umplut cu hemolimfa, care este pompat de inima prin artere, in niste spatii dintre organe numite “sinusuri”.

Paianjenii se inmultesc prin oua. Ciclul dezvoltarii unui paianjen se imparte in 3 etape: embrionar, larvar si de nimfa. Ouale paianjenilor sunt tinute in saci de matase numiti “coconi”. Masculii folosesc diferite ritualuri si dansuri pentru a se putea apropia de femela fara sa fie confundati drept prada. De obicei masculii sunt mai mici decat femelele, de aceea, dupa imperechere ei trebuie sa se indeparteze imediat altfel pot ajunge sa fie mancati de femela cu care s-au imperecheat. Ultimul stadium al paianjenului, cel de nimfa, se imparte in 2 substadii: nimfa sau adolescenta si imago sau varsta adulta. Paianjenul atinge maturitatea sexuala abia cand atinge stadiul de imago. Dupa ce ating maturitatea sexuala, paianjenii nu mai naparlesc, exceptie facand femelele anumitor specii care naparlesc toata viata.

Multi paianjeni traiesc in jur de un an, dar exista paianjeni care traiesc si 2 ani sau mai multi. De exemplu femelele tarantula traiesc pana la 20 de ani.

Paianjenii se protejeaza cu ajutorul muscaturii, mai ales speciile care nu pot fugi foarte repede. Unele specii, cum ar fi cel auriu din desertul Namibia, scapa de viespea care are obiceiul sa-si depuna ouale in corpul sau, fugind intr-o parte. In ciuda faptului ca paianjenii sunt priviti cu teama sau dezgust, aceste creaturi au adus si beneficii omului. In Cambodgia, tarantulele sunt consumate ca delicatese, dupa ce li se indeparteaza firele de par care sunt iritante si pot produce alergii. De asemenea, veninul anumitor specii este folosit ca pesticid nepoluant, intrucat este inofensiv pentru majoritatea animalelor si omoara doar insectele. In medicina, veninul ar putea fi folosit la tratarea aritmiei cardiace, bolii Alzheimer, accidentelor cerebrale etc., iar matasea de paianjen ar putea fi folosita in ingineria genetica, datorita faptului ca este atat de elastica si rezistenta.